Poveste cu lup

Avea păr des. Era tânăr odată și era lup. Cu nările adulmeca vânatul de la distanță. Îl îmbăta cu licori dulci ce-i luau mințile și i le purtau pe drumuri unde “leoaica tânără, iubirea” ținea calea trecătorului. Drumurile erau lungi și stropi de timp picurau prin părul atunci des al lupului. ……………………………………………………………………………………… Lupul era din ce în ce mai singur și licorile-i din ce în ce mai amare, il purtau acum doar pe el pe drumuri de munte, unde “leoaica tânără, iubirea” stă ascunsă de sufletu-i bătrân și fără păr.