Dorință cu lup

Lupul se ridică scuturîndu-și oasele... prin pielea-i tabăcită par a i se ivi fire de păr. Lupul ar vrea sa urle. Încearcă. Slab un scâncet pare a sparge durerea. E primul după liniștea cea mare... În ochiul stâng, mai mic, atârna o lacrimă. În visu-i cu ochii goi i se păruse a vedea „leoaica tânără, iubirea”. Nu, nu mai crede, e atâta liniște în timpu-i.