Nick Beres

Interesanta viziunea ta! Nasterea Universului privita din punctul de vedere al restringerii vidului. Imi aduce aminte de sfirsitul cartii \"Intersectia Einstein\" de Samuel Ray Delany, in care descria rasaritul soarelui in felul urmator (citez din memorie, asa ca s-ar putea sa nu fie exact): \"Pe cind dimineata ardea oceanul cu fierul rosu, intunericul a apus la capatul indepartat al plajei\". Frumos, nu? Apune Noaptea...

Nu cred ca trebuie sa fii un om deosebit ca sa ai prieteni.

Ma bucur ca incerci sa ma lamuresti, si ma lasa rece incercarea de a ma jigni. Dar, din pacate, ceea ce spui tu e plin de contradictii. Ai preluat din exterior acest sistem de axiome si nu-i stapinesti notiunile la un nivel care sa convinga un individ care nu e venit cu pluta. Iti cam dai cu stingu\'-n dreptu\'.
Inca o chestie: NU-I POTI RASPLATI pe \"cei care ti-au dat atit de mult\"!! Rasplata lor a fost insasi actul de a crea, de a darui. Restul nu mai conteaza, cel putin pentru cei morti si pentru cei autentici!

In editorialul asta nu e nimic despre poezie, si nici un umanism autentic. E numai o parada de asa-zis umanism, gresit inteles. Dealtfel, fiecare interpreteaza aceste notiuni trecindu-le prin filtrul sau interior. Al meu asta-mi spune. Iar editorialele alea de care pomenesti aveau viata in ele, autenticitate.

Extraordinar! Ma podidesc lacrimile!

Ai dreptate. Cu un singur lucru nu sint de acord: ca avem nevoie de modele in viata. Tocmai asta e, ca ni se spune mereu cum trebuie sa fim. Cred ca trebuie sa descoperim singuri, si nimeni nu ne poate ajuta. N-avem nevoie de profeti, de invatatori spirituali. Cei care vor sa se adape la izvoare, le gasesc singuri. Ceilalti beau din baltile comune. N-am nevoie sa-mi descopere altcineva propriul eu. Nu am incredere in capacitatea altuia de a face asta. Si nici n-ar fi bine. Ori ne descoperim singuri, ori nu ne mai descoperim de loc. Viata ti-o schimbi singur, nu trebuie sa vina The Big Brother sa ti-o schimbe \"cu un singur cuvint\". Cuvintul ala, stie el de ce-l spune... oricum, nu ca sa-ti faca vreun bine. Toti Big Brother-ii sint rai. Nocivi. Toti cei ce au veleitati de Big Brotheri sint falsi, ei sint o specie binecunoscuta dar care va continua sa faca victime atita timp cit oamenii sufera de ignoranta spirituala.

Hai sa-ti spun cum am perceput eu poezia ta:
Ajuns la capatul drumului, la trecerea spre un alt nivel, nu exista totusi siguranta a ceea ce va urma. Si cine hotaraste unde e capatul drumului? Cind putem trece dincolo, spre Solaris? Calul tau hotaraste singur, si asta-i frumos. Nu se stie, insa, daca va putea. Inca n-a trecut. Textul il surprinde in momentul dinaintea incercarii. Nu stie ce il asteapta mai departe. Cind se uita in sus, in directia decolarii, nu vede decit imagini din propriul lui trecut: durerea asteptarii de o viata (de mai multe chiar, acceptind reincarnarea ca posibila)... Si totusi se va arunca cu capul inainte in vortex, in punctul nodal dintre manifestari, fara sa aiba siguranta ca va trece intr-adevar dincolo sau nu cumva va mai urma inca o viata la fel ca cele de dinainte, supusa acelorasi legi, la fel de dureroasa. Este nu numai o plecare, ci si o renuntare la propriul eu.

Iti atrag atentia ca forma corecta a pluralului pentru substantivul \"acid\" este \"acizi\". Deci ar fi \"acizii lui iresponsabili...\"
In ceea ce priveste valoarea textului, nu vreau sa te critic, ca sa nu te descurajezi. Iti voi spune doar ca mi-a placut plasticitatea imaginii cu inima care cade in stomac si este digerata de sucurile gastrice.

Mie asta nu mi se pare a fi un editorial bun. E plin de locuri comune. Nu aduce nimic nou, nici o provocare... Citeva notiuni de pseudomorala tratata simplist...
Nelamurire: cum adica sa meriti ceea ce ti se da, atunci cind e vorba de cultura? Cine hotaraste daca cineva merita sa aiba acces la un act cultural sau nu? Daca eu, de exemplu, as fi un criminal, nu ar trebui sa am dreptul sa privesc un tablou de Van Gogh?
Sau poate nu am inteles eu bine...

\"afisare de muschi din comentarii\"!!??
Asa ai interpretat tu faptul ca mi-am exprimat sincer parerea? Ce ai vrea sa fac atunci cind intilnesc manifestari care chiar ma deranjeaza? Sa tac? Sa-mi fie frica sa spun ce cred?
Afisare de muschi ar fi insemnat sa vin cu tot felul de citate din tot felul de teoreticieni, despre ceea ce inseamna un text literar si unde sint granitele care traseaza teritoriul literaturii. Dar mie tocmai asta-mi place la acest site. Sa citesc texte care nu au neaparat valoare literara, dar din care transpar, sincer, frinturi din emotia celui ce le-a scris. Texte la fereastra carora apare o particica din sufletul omului. O imagine, o nostalgie, o infiorare... Iar cind chipul acestui suflet contine o nota de falsitate sau de nesinceritate, o spun. Cred ca pentru asta sint comentariile, nu pentru critica literara. Altfel ar trebui sa aiba dreptul la comentarii doar citiva avizati.
In ceea ce priveste critica ta la adresa poeziei mele, mi-o insusesc.
Nu am facut altceva decit sa incerc sa pun in cuvinte o imagine care se nascuse in capul meu. Poate n-am talent de poet.

Intr-o zi se va gasi cineva sa-ti ceara socoteala ca nu ai fost linga Socrate, Bruno, Caravaggio si da Vinci??!!??!
Dar cine te crezi, dom\'le? Ce te face sa crezi ca acei oameni te-ar fi acceptat in preajma lor? Ma indoiesc sincer ca majoritatea lor ti-ar fi tolerat prezenta. Si ai grija cum le scrii numele. Nu am auzit de \"Gaugain\" pina acum. Voiai sa spui, poate, Gauguin. Ai o parere extrem de buna despre tine insuti, nejustificata din pacate de nivelul la care reusesti sa te exprimi. Esti numai un epigon al lui Radu Herjeu. Asa ca las-o mai moale cu orgoliul si jignirile la adresa altora (vezi raspunsul catre notquiteso - \"Referitor la asa-zisa prietenie a dvs. cu van Gogh... unele lucruri trebuie sa le mai si meritam nu doar sa le cerem in virtutea faptului ca ne-am nascut\" - dar este exact ce faci tu, si oricum nu te indreptateste nimic sa consideri ca tu ai merita prietenia acestor oameni, pe cind notquiteso nu). Faci si tu parte, ca si RH, din tagma celor ce nu suporta sa fie criticati.
Si nu mi se pare corect sa-i atribui lui van Gogh acest sentiment al inutilitatii care, de fapt, te bintuie pe tine.

My dear God! This is one of the most stupid so-called \"poems\" I ever got to read in my life!

Mi-a placut mult poezia asta. Una dintre putinele care mi-au mers la suflet. De multe ori am simtit si eu lucruri asemanatoare. Dupa parerea mea (si a lui Benedetto Croce, de altfel) acesta este rostul poeziei, asa ca daca ai reusit sa scrii una singura care sa trezeasca astfel de sentimente intr-un om, te poti considera poet, in ciuda imperfectiunilor operei tale.

In motto-ul tau s-a strecurat o greseala de ortografie.
Se scrie \"cherchez la femme\".

Blegi pentru ca sint cazute in mare, si nu isi mai pot exercita rolurile.

Ce inseamna \"gune\"?

Nu inteleg de ce ai folosit pluralul.
Poate n-ai citit cu atentie comentariul meu la aceasta poezie.

Ce intelegi, prietene necunoscut?
Crezi ca ratiunea este forma suprema de manifestare a spiritului?
Crezi ca tot ce este sexualizat e si trivial?
Ca sa intelegi, trebuie sa simti.
Nu poate decit sa-mi para rau pentru tine ca iti scapa o parte atit de importanta a lumii.
Vina, poate, apartine si invaziei de trivial de pe canalele media.
Nici mie nu-mi spune nimic exacerbarea ieftina a sexualitatii, dar in poezia asta nu e nimic ieftin.
Si ca sa nu transformam site-ul in canal de chat, raspunde-mi, daca vrei, la almeida@hotmail.ro

Prietene necunoscut, nu ti s-a intimplat niciodata ca modul de gindire sa-ti fie influentat de o tulburatoare prezenta feminina, pina la a simti ca singurul tau rost de a exista este contemplarea coapselor sale unduitoare?
Pina la a-ti reevalua sistemele de valori in functie de ceea ce ea reprezinta?
Daca nu, ai pierdut mult din splendoarea manifestarii, si iti inteleg aversiunea fata de orice are legatura cu organicul, aversiune asupra careia cred ca ar trebui sa te apleci cu atentie. Aceasta despartire a cugetului de trup pe care o propovaduiesti, nu neaparat in comentariul pe care l-ai facut aici ci in general, este un lucru nenatural. Nonarmonic, ca sa folosesc una din expresiile tale. Atitudinea ta e a unui om in dezacord nemarturisit cu sine insusi. Renunta la pudoare, domnul meu.
Te va transforma intr-un inchizitor sau te va acri.

Celelalte doua poezii ale tale, domnule, sufera de atingerea neplacuta a rasuflarii postmodernismului.
Aceasta insa nu. Ma bucur sa intilnesc o poezie neatinsa de impotenta timpurilor moderne. Mai mult decit atit, se intilnesc aici arhetipuri feminine tinind de memoria ancestrala a speciei. Si nu in ultimul rind, marturisesc ca regasesc in mine aceasta imagine a sexualitatii, aceasta definire naiva si totodata adevarata a substratului feminin al lumii, care confera rost simbolic tuturor manifestarilor. Felicitari.