Ele stateau si se uitau la mine.
Stateau si ma priveau din intuneric.
Le straluceau ochii, si-si muscau buzele, nerabdatoare
sa li se intimple ceva.
Toate taceau, dar sinii le frematau in
S-a-ntunecat.
Se-aud încet, arare
Legile din Univers cum cad,
domol,
în mare.
Și fac un zgomot ca de lut.
Acum, adîncul mării-umplut
Cu legi
blegi
Se răsfiră-n perle de granit
pîn\' la
Naratiunea in cinema
Punct de vedere structuralist:
Naratiunea este o schema a timpului. Nu o structura care angajeaza personajul in raport cu sine sau idealul său de viață. Naratiunea s-ar
Sa nu mangai alta mana
Mana mea ar suferi
Si, durut, fiece deget
Ar vibra a doua zi
Mi-ar fi chipul neschimbat
Si privirile, si gura
Pasul meu, tot leganat
Si-ar pastra in mers
\"Oho, și eram cu toții niște destrăbălați...\", își amintește Chioran, zornăinduși trupul osos, aproape dezmembrat.
\"Cum erau acele Timpurii Zile Deformate? Mi-ar plăcea să o aflu de la tine
Era demult, cind inca
eram mic si singur pe o cimpie
cu totul si cu totul inconjurata de orizont.
Daca nu ma uitam in jos, nu vedeam decit cerul.
Cineva imi vorbea intr-o limba
Auzeam vîntul cum șuieră-n mine
Și spațiul tăcînd.
Deodată, am simțit o mînă caldă atingîndu-mi
memoria ascuțită, de șarpe.
I-am rîvnit căldura și viața
pentru că aici nu erau decît
NB