nica mădălina

iscru adrian, e o bucurie individuală, personală, să fi citit această carte și să semnalez astfel existența ei.

ioan, nu-i de joacă, dar nici la așa lipsă de imaginație a întrebărilor nu mă așteptam. pare conceput ca o încercare de jurnalism, și nu de convorbire cu un literat foarte vioi la spirit, ca ionesco. cât despre precizările referitoare la politică, intuiam că se vor isca, cât timp am ales să menționez și despre ismele cu privire la care a fost întrebat întrebatul.

marius nițov, chiar sper că ați citit măcar câteva pagini din ionesco.

adrian, m-ar bucura să fie fără glumă ce ai spus.

vă mulțumesc pentru răgazul aici.

te pripești cu ermetismul și simbolistica.
rezistența lui ionesco este măcar certă, într-un context cultural în care, după cum e știut, aproape toți au cedat, cu sau fără îndreptățirilor de rigoare, avântului extremist.

dacă l-ai citit pe ionesco, nu doar teatru, posibil să fi remarcat și fluiditatea și transparența, directețea cu care livrează. toată nebunia cu absurdul, ca termen care să-l definească, e un construct al interpreților în principal francezi. din nevoia de a atașa un adjectiv așa zis comprehensiv.

ar fi multe de discutat.

cartea de față este însă sprintenă și deloc simbolizantă sau ermetică. or, despre carte am încercat să spun. și nicidecum să-l \"rezolv\" pe ionesco.

mersi de trecere. contează. că doar e anul ionesco și pe agonia încă nu am văzut nimic să se înscrie în asta până acum.

cam prost concepută recenzia.

trei sferturi citate, o introducere de două vorbe, aprecierile personale lipsesc.

este o prezentare sărăcăcioasă, care face mai degrabă un deserviciu cărții.

nu este vorba că acest articol este scris impersonal, ceea ce ar garanta încercarea de obiectivitate, ci este vorba că e scris fad, neatrăgător, clișeistic.

eu spuneam despre ce text scrii, nu-ți comentez simțirea, ci textul, ca produs pe care îl faci public și pe care îl consider prost.
asta spuneam.

confuzia asta între simțirea autorului și textul supus lecturii.... nu-mi aparține, ca și cititor.

cam aiureală textulețul ăsta. diluat big time, mai ales la sfârșit, explicita nu dă greutate, dacă asta ai căutat.

e și neglijent redactat, pe deasupra. \"tărăște\"?

revino-ți cumva, nu e musai să produci texte pe bandă. ideea este să stea în picioare.

eseu?
totuși...

și la un moment dat aveți și virgulă între subiect și predicat...

dezacord între subiect și predicat în prima frază.
ești multe prea prost sau ești mult prea prost?
nu trebuie a suporta? sună neromânește. conjunctivul nu ar fi stricat în locul infinitivului.
diferența constă. cu diacritică.
renunțare difinitivă?

rog corectați. cam multe erori pentru un text așa scurt și așa alambicat formulat.

data viitoare reaminteste-mi sa nu mai revin incercand un dialog argumentat pe text, mai exact despre de ce consider finalul mai slab decat restul textului.
nici macar in calitate de posesoare a nasturelui, ca element de story real, pana una alta.

e un efort se pare inutil. chestie de intelegere diferita a feed-back-ului.

am citit azi noapte acest text si inca unul al autorului.
apreciez ludicul stilistic si umorul gri catre negru.
sustin impingerea lui in negru complet si perseverenta in a dezvolta pe spatii si mai largi, in a insista pe arhitectura, nu doar pe jonctiuni.
fraza mai mereu decisa, cu fracturi interne cu tot.
poate ceva aerisire semantica nu ar strica. tumbele in zona aceasta pot deturna lectura si o lasa prea plutinda, at the end of it all.

viii cu viii

cata vreme ai folosit o tu insuti, ai demonstrat ca expresia vorbe goale exista. ai exprimat-o ca expresie, daca imi permiti stangacia in formulare.
te-ai, cum putem spune, contrazis singur.
ca sa nu dam in alte aporii si paradoxuri, mai spun ca eu cred ca ai receptat gresit opinia mea despre text. nu contestase nimeni intelesurile imaginative sau imaginatia per se, ca surs[, ca subiect sau ca obiect al acestui text.

referirile mele au fost la raportul muzica-talc, ca raport inerent unui text, inclusiv poetic. ce spuneam este ca in problema proportiilor celor doua chestiun, acest text, in finalul sau, da prioritate muzicalitatii si nu celuilalt aspect. nu este un proces de intentie, cum nici delict de opinie, nu-i asa?
si nu ca ar fi obligatoriu ca sensurile sa debordeze. ca doar nu scriem retete aici. si nici nu le folosim.

de aceea revin, tin la claritatea comunicarii, atunci cand ea are ca obiect un text. in acest caz, al tau, aici de fata. si e doar o opinie, argumentata pe propriile puteri.

cam asta. spus mai pe larg. poate si mai limpede. cine sa mai stie?

nu de asta era vorba, adică de post scriptum sau factum, mai bine spus, ci de faptul că sunt dăți când forma nu ține loc de cheag sau de fundament. depinde ce fel de discurs se dorește și care este punctul de ajungere al direcției discursive.

spuneam, bref, că tranșarea din final nu definitivează, chiar dacă încearcă să definească. dar poate că miza e doar pe melodicitate și ritm. un fel de această melodie o dedic..., când aceste vorbe nu țin loc de cuvinte în cântec.

asta cu descrierea unui nasture pe multe pagini e un sfat am impresia clasic dat prozatorilor, ca exercițiu. dar cred că e știut, l-ai aflat din vreo parte sau alta. înclin să cred că din vreo.

nu știu însă dacă actul de a fi al nasturelui constituie totodată o stoarcere a sa întru lirism. adică efectul repetiției e acolo o roadere în gol.

plus că poematizarea purității ar trebui să o și problematizeze, consider. nu doar să o declare, cum face finalul de față.

oricum, cine ți-a zis-o pe aia cu nasturele a avut dreptate. ți-o fi vrut binele.

până pe coadă, măcar e un text lipsit de abtibilduri sau buchete de flori.

ideea mișto este cea a costumului. oamenii chiar își oferă roluri unii altora, ca și cum asta ar însemna alăturare sau existență. ontologia e în altă parte.

are un aer de rețetă, de ghid de instrucțiuni. un fel de \"știați că...?\"

...nici americanii nu au tva.

a ști

nu vă pare, totuși, că titlul este cam greoi pentru un text așa flu?
sau invers, că textul e cam flu pentru un titlu așa pretențios și sincopat?

n-ar merge mai bine afurisme în loc de afurisime?

mai ales comparatic cu alte micro-poeme ale dvs., acesta este golaș. nu neapărat la nivel de idee, cât la nivel de haină, de formă, căreia îi lipsesc ritmul și fonetica prin care să nu dârdâie miezul.
pare o simplă afirmație aruncată în eter, cu toate că ar fi putut fi așezată de o manieră care să pună realmente pe gânduri.

e plagiat

rugaminte sa va comportati in consecinta

e seaca fonetic si nu are ritm. cu ceva modificari, la cuvintele de legatura, la decupare sau unde se considera oportun, poate capata.