nica mădălina

vad aici doua poezii, de altfel frumoase (a doua, corespunzatoare celei de a doua jumatati a textului, necesitand ajustari mai ample, in opinia mea, fiind mai diluata prin complicarea exprimarii), precedate de o strofa bombastica pentru care nu reusesc sa gasesc justificare estetica. ma refer la prima strofa, intesata de cuvinte mari si abstracte care nu prea spun mare lucru, spre deosebire de ce anume incepe apoi, din strofa doi incolo.

astfel, eu vad o poezie frumoasa facuta din strofele 2, 3 si 4 (as elimina explicativul jertfa imatura) si o alta poezie, ce mai necesita slefuire, formata din ultimele 4 strofe.

uite, nu ma abtin, mizand pe buna credinta nu doar a amea, ci si a celuilalt, in cazul acesta tu, precum si pe tonul pasnic folosit de ambele parti

si intreb, sperand ca te ai intrebat si tu acelasi lucru:

nu ti pare cam multa recuzita, care risca astfel sa sufoce miezul?

fiindca vreau sa evit polemici cu autorul (si cand spun asta nu fac procese de intentie, ci ma raportez la lucruri intamplate in trecut sub texte ale sale si care lucruri implicau si pareri ale mele), nu o sa ma refer la acele aspecte care, in opinia mea, ar merita revazute, in textul de fata, ci ma voi rezuma la a spune ca ultimele trei versuri mi-au placut mult.

asta pentru ca sunt limpezi si incarcate de sens si formulate sprinten (ceea ce le confera un plus de luciditate, ferindu-le, in cum vad eu lucrurile, de riscul de a fi receptate ca retorice sau emfatice), precum si, daca e sa ma raportez la conexiunile pe care mi le prilejuieste, pentru ca mi au amintit de o replica dintr un text de Camus in care un personaj ii spune altui personaj ca a iubi este contrariul lui a trai. iar replica aia pe mine m a inghetat, poate si gratie felului in care am auzit o rostita pe o scena de teatru (deh, am putine chestii la care ma raportez in perioada asta, dar sunt fixe si mi sunt dragi).

eu nu vad rostul explicatiilor date gestului. cele referitoare la faptul ca nu are notiunea timpului samd. barem treaba cu tarisoara fara cainii, care face ca textul sa devina unul angajat, imi pare ca face mult rau textului, centrat indeosebi pe legatura intima dintre doi oameni, legatura cu care oricine poate empatiza. si mai face rau si economiei de mijloace ce tine textul, la nivel de constructie. plus ca finalul oricum implica mai mult decat explicatiile din versurile cu pricina. astfel, cititorul din mine face abstractie de ele, de

pentru că nu mai are noțiunea timpului
nici a civilizației uneori

când înjură pe toată lumea
de grija țărișoarei ăsteia sat fără câini.

citesc deci fara ele, imi pastrez

și cât de bine îl înțeleg, ca vers autonom intre doua strofe frumoase, concentrate, simplu construite si expresive

mi-e din ce în ce mai greu
să ies din groapa cu lei
îmi spuse prietenul meu
care mă sună în creierul nopții
din ce în ce mai târziu

și cât de bine îl înțeleg

sunt verde a doua zi
îi răspund
nu pot ei șterge fericirea de pe fața mortului Emile

e, atunci, o conincidenta frumoasa si, sper, la anumite niveluri, graitoare, intrucat, in ignoranta mea, habar nu aveam de aceasta mare...

sfr imi pare, de cand ma stiu, insuficient, iar când il foloseam a fost pentru ca nu aveam un inlocuitor pe care sa l consider mai potrivit. faptul ca tocmai numele acestei mari mi a venit, ca inlocuitor, va fi un lucru la care ma voi gandi, sa vad daca poate simboliza ceva, cu atat mai mult cu cat initial nu am vrut sa pun acel h, dar ceva, nu stiu de pe unde, m a impins s o fac.

multumesc mult pentru revenire.

carol daniel, multumesc pentru cuvinte si recomandarea implicita, intrucat nu cunosc acel anime, insa, cu prima ocazie cand voi avea timp sa caut si sa vizionez, o voi face.

doamna nache mamier, sfachs vine de la sunetul pe care mi l am imaginat ca l face arderea a diverse obiecte, asadar e un soi de interjectie despre care am sperat ca va avea si pentru altii, nu doar pentru mine, putere de sugestie sonora si vizuala. cat despre destinul uman, nu stiu cat e despre el sau cat, pur si simplu, despre destinul unui ursulet de plus care constata ca va arde. posibil insa sa l fi folosit ca pretext, n am stat sa ma gandesc, a posteriori, la ce anume a vrut textul sa spuna, desi, recunosc, atunci când a venit partea cu omul si fiului omului am realizat ca intervine ceva ce initial nu a fost in cum imi venise sa scriu. alt exemplu de text ce o ia inaintea celui sau celei ce l scrie, se pare. ma bucura deci ca va spune ce mi ati lasat semn ca ar face o.

va multumesc amandurora pentru cuvinte!

o spun cu respect, tocmai ca si eu cred ca orice autor e un om, spun ca daca toata caretea e scrisa in felul ce rezulta din citate, atunci mai degraba as atinge direct omul, neintermediat de carte,

pentru ca o carte trebuie sa se justifice si prin altceva decat prin faptul ca e scrisa de un om

si aici intervine literatura...

citatele de mai sus sunt teziste, facile la nivel de constructie si, ca sa evit riscul sa para ca nu las pareri constructive

chit ca va parea ironic

o sa spun ca

cine atinge o carte atinge copaci omorati pentru asta

deci cartea trebuie sa compenseze o moarte, macar atat de buna sa fie...

lumea asta antica, asa, cu halbe de bere si dune si izbitura, probabil de vreo duna si 4 ori 4, fericire luxurianta, inhalarea aerului pana la halucinare, sentimentele care ies din tine,

zau, ottilia, cu toata tristetea intreb (nu ironie, nu aktceva), unde crezi tu ca ajunge un asemenea text ce l justifica pe el sa existe? unde i valoarea lui estetica? unde i expresia din el?

si locul liber din suflet si l fereastra viata, atatea cuvinte mari unul langa celalalt, zau, ottilia, ce vrea sa spuna acest text in afara de faptul ca ne plimbam ca printr un desert, o izbitura si gata viata

sper sa te convingi ca nu e rece, nu mereu. eu multumesc pentru ca na, dupa atatia ani, inca sunt oameni cu care se poate discuta omeneste, cald, constructiv. te provoc doar sa ai incredere in felul in care slefuiesti si sa nu crezi a priori ca rezultatul va fi rece.

mizez pe pasajele mai simplu formulate, inclsuiv cele fără gerunzii sau cu gerunziile mai strunite, însăîn vidul cilindric negând aerul? lustruindu-și acele cu fâșii de răbdare? --mai ales după imaginea f faină cu nucile sparte în cap, simplu spusă și plastică (are și vizual,și auditiv). la fel tălmăcind o nouă formulă neliniștii, slăbește imaginea cailor care spumegă, explicând-o. și nu e vorba doar că o explică, dar alăturarea de lexeme-tălmăcind, formulă a neliniștii... cred că dacă ții la explicația asta (deși faptul că spumegă arată limpede că e vb de neliniște, nici măcar caii nu spumegă de bine ce le e, poate o reformulare, care să nu neutralizeze ce ai realizat până acolo...

textul pare, pentru mine una, să capete limpezime (la nivel de expresie) de la jumătate încolo, dovadă stând chiar ultima strofă, închegată și curgătoare, atât ca ritm, cât și ca imagine și semnificat. ultimele trei sunt, de fapt, mai libere de complicații, iar asta nu le face să piardă din complexitate.

unul din scriitorii exponențiali ai literaturii moderne janponeze - unul dintre ... japoneze

Una din temele - una dintre temele

tărâmurile depărtate din Asia - îndepărtate. apoi, îndepărtate în raport cu cine? e de ajuns din Asia. pentru asiatici nu-s deloc îndepărtate.

de ce ar trece un cititor mai departe cu lectura textului, când din primele rânduri dă, iarăși, de greșeli, necorectate de nimeni, dar care, iată, și de data asta, stau bine mersi în prima linie?

ba din potrivă? come on!

asta pune capac peste toate cele pe care, din bună credință, preferam să le consider scăpări sau neglijențe, atât ale celui care redactează aceste texte despre cărți (cu valoare informativă pe care nu am contestat-o niciodată și, pe alocuri, cu valențe inclusiv critice, în sensul în care în critic includem aprecieri argumentate, de ordin literar), cât și ale persoanei care le așază pe prima pagină.

dar sunt ele citite înainte de a fi recomandate și eventual să fie corectate sau să îi fie semnalat autorului gafe de genul celei de mai sus, încât să le poată corecta el însuși?

să mai adaug și că pe planul typo, adică simple erori de tastare, și aici există cel puțin la fibal dorugurile, aștreaptă...?

grabă în redactare, grabă în înstelare cu roșu.

nu mai adaug că e păcat și pe ce planuri.

o conta, n o conta, tot spun

comparatia lacrima tren trage textul in jos, un text care isi perite să ramana fara ea si chiar si fara altele, din ratiuni de economie de mijloace care i ar da mai muta compactete, caracter mai alert (ca vehicul de a trasnmite un mesaj percutant si grav)

eu il citesc asa (banuind, fara sa fac procese de intentie, ca autorul nu va fi in asentiment, dar nici nu trebuie sa fim, pana la urma)

golul vinului și zarul din pâine
greața frica necoborârea
lumina curată refuzul ei de-a pătrunde
prin ușa deschisă
unde ești

apoi totul se întâmplă cu întârziere

ai transformat întrebarea
într-un continuu care înaintează febril
spre punctul din care pornește moartea

iarasi litere lipsa, virgule gestionate incorect.

dincolo de asta, in paragraful in care se incearca abordarea comparatista, prin raportare la eliade si apoi urmzu, formularea este nefericita. daca miza era ca ambii, cortazar si eliade, merg pe fantastic, cu diverse accente, cred ca a spune ca unul putea scrie nuvela celuilalt nu e calea cea mai potrivita pentru a atrage atentia asupra ueni asemanar. adica, atunci cand se compara (sunt niste criterii si metode), trebuie ales criteriul si precizat de o maniera suficienta. or, a spune ca unul putea scrie ce a scris celalalt este prea generic, simplist si reductionist. asa putem extinde si risca sa spunem ca oricine cintre cei care scriu, sa spunem, proza confesiva, ar fi putut scrie proza confesiva scrisa de un oricare altul care a optat pentru acest fel de a scrie sau pentru anumte accente de acest tip.

cu alte cuvinte, ceva mai multa cojnsistenta cand se incearca alaturarea de nume, astfel incat ea sa aiba o justificare argumentata, chiar daca sintetic. de pilda, creferirea la urmuz e ceva mai convingatoare, pentru ca aduce, realmente, niste argumente, in acea paranteză.

la eliade e varza formulat, mai ales ca vii si spui ca de fapt felul de a scrie al lui eliade e diferit total de cel al lui cortazar, in acelasi context in care spui ca al doilea ar fi putut scrie nuvela la tiganci a primului. cu alte cuvinte, te mai si contrazici. de aici efectul inclusiv hilar. si o spun cu seriozitate.

si aici e rost de revizuire: virgula n plus sau virgule lipsa, exprimari indoilenice gen nu aduce critica sau fapte inconjuratoare,

apoi propriul univers, caruia i lipseste articularea hotarata, iar in penultima fraza nu cred ca e vb despre curtea garilor si a strazilor, ci de cadre din curtea lagarelor, din garile etc.

lpus ca n am ineles de ce ar fi vorba despre istoria noastra, cum se spune pe la inceputuri. a, ca e vb de istoria umanitatii, a omenirii, de acord. ori e precizat asta, ori noastra, care induce ideea de identitate locala - primul grad de proxmitate a lui noastra, de altfel -, nu se justifica.

reluarile in slow motion a gesturilor cred ca e reluarile in slow motion ale gesturilor, pentru a face acordul

cele mai mare premiu e typo - cel ai mare premiu

romanul nu are titulatura, are titlu

istoria.. si in special a spatiului silezian isi spune, nu isi spun - ii trebuie o virgula inainte de si. si trebuie stearsa virgula dupa silezian

virgula dinaintea lui sau sa nu mai apara sub nicio forma e in plus

gargantuelic e gargantuesc - pantagruelic e cu sufixul respectiv

calasa cred ca i casa

casa a c e i a, chiar asa e scris? daca da, asta e. dar poate o fi scris a c e e a

typo la jnudeca

virgula inainte de cand surda si oarba

virgula intre se scriu romane se fac filme

caricaturizat, nu caricatulizat

virgula inainte de cat si psihice

unei morale pline de molii, pentru a face acordul

o virgula, si nu punct, inainte de personajele, in fraza finala.

in fine, daca mi a scapat ceva, cred ca putea sa nu i scape editorului care a asezat pe prima pagina

textul e scurt, strict expozitiv si neingrijit redactat (și typo, si erori gramaticale). are utilitate informatia din el, asta e de necontestat.

la rece sper sa ramana ceea ce depaseste momentul :)

e o alternanta ciudata de lucruri plate, lucruri puternice si lucruri ce par cautate. cred ca le intuiesti sau stii de a dreptul si tu care cum sunt.

si mai vreau sa ti spun ca aceste doua versuri o sa le tin minte multa vreme, chiar daca le am scuturat de ce anume le nconjura

pieptul tau necheaza si e cutremur in larg
cand sunt strain si abandonat

sunt frumoase de a dreptul

o ruptura intre partea intai si partea a doua, o ruptura care nu merge in sprijinul intregului. ea se manifesta in limaj, ton, timbru si afecteaza credibilitatea estetica.

dau un exemplu, pe care l consider relevant si simptomatic: sms uiala si apoi ne om, plus acel a implanta... nu merg impreuna astea.

cupa fericirii, vinul victoriei, gaoacea visului si mai ales muzici divine, astea m au facut sa oftez.

dar nicio problema, va trece la offtopic si totul va fi bine din nou.