nica mădălina

poezie?

versul în italic m-a uns pe suflet, chiar și așa, accentuat inutil, în opinia mea, prin italic. e puternic, o răbufnire necesară punerii la punct. și al cărei ton păstrează echilibrul necesar transmiterii ideii.

fiindcă acest vers mi-a plăcut într-atât, rarefierea din restul textului se justifică întrucâtva.

mă gândeam, apropo de final, că e îți, și nu își. asta pentru a păstra verosimilul, pe cât posibil, în contextul în care fericirea devine o vietate aspirator.

de acord și eu că atunci când vrei să povestești pur și simplu, îți iese mai bine.

se înțelege că sunt bărci \"aparte\", din moment ce încape în ele toată valea faraonilor...

așa că a accentua cu acel abisale, el însuși un cuvânt pretențios, în sensul că poate deveni incomod în anumite contexte, le poate strangula (așa simt că ar face-o și aici), îmi pare inutil.

cititorul care receptează, dacă o face, rezonând, își dă seama că nu e vorba despre bărci comune. mai mult, se duce cu gândul instant la trecerea pe lumea cealaltă, care tot într-o barcă se face șamd.

e foarte greoi, și la nivel de asocieri lexicale, și la nivel de construcție, și la nivel de precizare a ideii. de aceea lasă impresia de forțat, de vrut cu tot dinadinsul să fie ironic și amar și împănat cu găselnițe.

și dacă s-ar fezanda și apoi felia și apoi pregăti ca pentru un gurmand?

adică măcar să fie ajutat cititorul să îl parcurgă și să-l digere.

mai ales pentru că încheie cu valea faraonilor, atât de încăpătoare ca idee, de ce adăugirea din titlu?

mă refer la golurile abisale. de acord, despre ele este vorba, dar se pot intui printre și în cuvintele din text. asta ar fi un al doilea argument pentru care spun că era mai bine, din punctul meu de vedere, cu titlul inițial.

și un al treilea ar fi simplitatea șlui \"corespondență\". pe care cel puțin pare să mizeze și discursul din text.

deși am învățat să nu intru pe texte în funcție de titlu, aici am intrat atrasă de el.

am înțeles constrastul titlu-text. ce nu am înțeles este rostul primelor două versuri din prima strofă, având în vedere că ideea e în strofele celelalte, nelipsite nici ele (în special ultima) de imagini tari.

adică: ok, ace, ok, durere, ok, e în tot trupul, atunci de ce și cioburi albe în șira spinării?
sau, invers, de ce nu ai enumerat și mai multe, de ce nu ai exemplificat și mai mult?

cu gestionarea asta nu mă împac.

în rest, mi-a plăcut. mai ales că ai folosit trup, și nu corp. am mai amintit, parcă, și cu alt prilej (și deci nu o să mai dau numele respectivului autor), de distincția corp-trup făcută în funcție de raportarea la celălalt: fără celălalt, corpul rămâne corp; grație celuilalt și relaționării cu el, corpul devine trup și este simțit ca atare și de cel al cărui suflet șade acolo, în el.

interpretând din perspectiva asta faptul că ai folosit \"trup\", mi-am zis: iată, nu este un text despre sine cu sine limitat la sine, ci tot pe prezența celuilalt se sprijină pentru a sta așa, în sine.

scuze că m-am exprimat cu așa multe cuvinte.

am argumentat, referindu-mă și la ritm, și la conținut, raportându-le la rest, în cadrul textului ce se vrea întreg.
dar e ok, înțeleg, vă prind bine revenirile sub text. adaugă la vizibilitate.

și nu e ofuscare, e doar directețe și lipsă de sirop.

cât despre absconsul acela, nu mă privește.

se simte deseori, mai ales în partea de început, o anume forțare a umorului, ceea ce absurdul exclude. absurdul, din câte am reușit eu să observ (și e probabil să mă înșel) este o consemnare din care rezultă umorul, de cele mai multe ori negru, și nu una care îl caută.

în același scop, probabil, de a găsi unorul, în partea a doua sunt aglomerate elemente din zone multe și cultural prea diferite (marino și manelele, de pildă) pentru ca efectul să nu fie unul de ostentație. or, absurdul, iarăși din câte am putut eu observa, implică dozarea evidenței și a subtilității într-un dans continuu. or, subtilitatea îi lipsește formulării din acest text.

cu toate acestea, efortul de a-l duce la capăt e de apreciat, cel puțin ca exercițiu. ideea poate rămâne. îmbrăcată mai cu grijă la frază și la articulare, după o anume distanțare necesară, ar avea un efect mai apropiat de cel dorit.

succes!

chit că e cu stelele și chit că e dialog, așa cum spuneți, acea parte a textului este slabă, pe considerentele că îi lipsesc zvâcul din prima parte, coeziunea internă și pentru că descrierea pe care o cuprinde nu aduce nici plus de stare, nici plus de atmosferă, nici plus de idee, nici plus de emoție.
exact ca o explicație inutilă.

acum sper că am fost mai limpede.

și nu trebuie să fiți mulțumit de comentarii. alegeți dacă le luați în seamă sau nu. atâta tot.

de la jumătate încolo, pentru că se explică pe sine, pierde și din forța sugestivă, și din ritm. și astfel diluează interesul.

domnule gongu, categoria în care ajunge fiecare text nu este, cu excepția cazului în care autorul lor are un anumit nivel de acces, de pildă -10 sau -20 (și acela datorat unor cauze specifice, limpede precizate în regulament), datorată decât calității acelui text, astfel cum este apreciată ea de către cei ce lucrează pe acest site. care oameni, ce-i drept, nu-s nici roboți, nici alt tip de mașini.

așadar, nici vorbă de \"pedepsitori\", cum deci nici de pedepse.

în speranța că, măcar acum, ne putem înțelege...

încercați dvs. să scrieți texte care să depășească, valoric, pragul atelierului

și vedeți apoi ce și cum...

ar fi ceva, nu?

m-am gândit că simbolizează și asta, mai ales că mie îmi reieșea din text că asta semnifică.

de aceea am ținut să spun despre garoafe...

atunci, da, suntem de acord, că fiecare text e despre ale lui. mai mult sau mai puțin cu mijloace proprii.

așadar chit că unul e construit pe schela celuilalt, ca replică sau pastișă sau ce ați dorit să vă iasă.

orișicât, mulțumesc, dincolo de și de.

pe alocuri chiar pare să se întâlnească. numai că pam-pam nu există când tobe de bătut nu sunt. și nici motive. zic de acest text, desigur, căci în ele nu se aud.

comparația cu acel cubuleț îmi pare că poate lipsi. are mai multă putere de a transmite spunerea precedentă, comparația diluează, îndepărtează de la idee.

în rest, un text construit bizar, în prima parte din alipiri, așadar frânt și apoi trecut în fir întins. fir care în partea a doua începe să se îngroașe. pentru ca textul să se termine exact înainte ca firul să facă nod.

asta mi-a plăcut.

și mai cred că citatul de la început poate să se lipsească de acele plusuri care îl încadrează. ar fi un câștig în simplitate și directețe.

dar garoafele, acele garoafe... mereu mă duc cu gândul la soldatul lui rimbaud, mort printre flori. mai ales că aici urma trecerii e tocmai moartea, lăsată iubitei să o trăiască, să o vadă, să o accepte.

pigulit un pic, mai ales în versurile cele mai lungi (de pildă, milioanele de cuvinte pot fi ajustate)

ar rămâne un text genuin. pentru înverșunarea umilinței și pentru finalul care se resimt ca fiind spuse din rărunchi, dar fără țipăt. demn.

mi-a plăcut.

plus că induce o stare de care eu una mă tot lovesc zilnic și nu cred să fiu singura căreia i se întâmplă.

pentru că are aerul unui text care-și recunoaște tarele înainte să-i fie semnalate de cititor.

și anume, decide să fie transparent cu privire la \"chiar am fost atent să mă construiesc așa, să dau târcoale în jurul cozii, pentru că a o expune fără o așa lungă introducere ar fi fost dureros\".

cu alte cuvinte, un text care se justifică prin final și care stă în picioare grație asumării faptului că până acolo sunt vorbe învârtite, întoarse, combinate și repetate pentru a proteja simplitatea ideii finale, cea care, de altfel, cuprinde și starea, și emoția, și nevoia de fi fost scris tot restul textului.

pentru atitudinea asta aleg să las semn. și mai spun că m-am surprins pe mine cu nevoia de a o face.

pentru că dincolo de orice fel de interpretare pe care textul o permite, este vorba despre o realitate dintr-un aici și acum notoriu, dar despre care până acum s-a păstrat tăcerea prin părțile noastre agonice.

cu permisiunea ta, emilian, gestul tău ar putea fi o deblocare a noastră cu privire la...

ceea ce ar contribui să stârnească și alte gesturi. tot dintre cele de care se are nevoie. stringentă.