nica mădălina

ottilia, cred că pornim din puncte diferite. dacă scrii să fii pe plac...

îmi pare rău, dar nu e ceva afectiv ce am spus. de asta am și revenit, cu precizări. dar dacă tu vrei să crezi altceva, crede ce dorești.

nu am vorbit despre perfecțiune, ottilia, văd că tu o invoci. eu ți-am răspuns la acel exigentă pe care tot tu l-ai menționat.

dar văd bine că vorbim paralel, nu ne putem întâlni. sau, mai plastic spus, una spune despre mere, alta spune despre pere.

eu am încercat să vin în întâmpinarea răspunsului tău și să dau lămuriri, dar văd că nu ai remarcat asta. nu e problemă, ottilia, nici la nivel de afecte, nici la nivel estetic.

atâta tot că te rog să nu-mi pui în vorbă cuvinte pe care nu le-am spus, mai ales când, iată, depun toate eforturile întru clarificare.

mulțumesc, cum se spune, anticipat, în caz că.

și, ca ps, poezia ar cam trebui să țină de estetic, ottilia, odată ce o pui într-un text pe un site literar.

nu am zis că-i faci proțti, ottilia, era un fel de a-ți spune că ai probleme cu dozarea.

și nu-i vorba de exigență. exigența se referă la nuanțe, la chestiuni de finețe. or, lucrurile la care mă refeream în acest text țin de un strat de suprafață, de dozare în construcția lui, nu de nu știu ce nuanțe subtile și articulări fine ale textului. era vorba despre ceva ce bate la ochi, atâta tot.

și nu țin să ții cont de ceea ce spun. când revin, este în ideea de a comunica bine, de a nu mă face prost înțeleasă, de a argumenta de ce consider așa și nu pe dincolo.

pentru că mai cred și că a ne limita la afirmații pure și simple, de ordin emoțional sau, pur și simplu, la generisme sau lau la chestiuni de gust sau la miza pe argumentul afectiv (scuză-mi alăturarea acestor termeni) nu prea are de-a face cu esteticul. or, pe el îl încercăm, nu?

dragoș, relaxează-te un pic, că văd că nu ai citit atent semnele mele.

am spus așa: dacă ești u cerb boncăluind, așadar dacă e o anume chimie a atracției, cum de filozofezi cu eoni? cum de te exprimi ca-n manuale ciutei tale și-i zici cervidă?

era o chestiune de firesc al discursului, de adecvare între ce spui că ești în acest text și felul cu exprimi...

simplu de tot, drafoș, nu e nevoie să te referi la altceva. asta dacă dialogăm.

dacă nu dialogăm, firește că atunci când ți se spune despre scaun poți răspunde despre lună :)

dacăp tu ții să personifici zilele, ottilia, măcar scapă de surplus. ai și enoriașe, ai și misă, e cam mult. adică ai âîncredere în cititor, nu e prost, să-i accentuei ca și cum ar fi că acolo personifici și metaforizezi și aduci în sfera bisericească.

cititorul se prinde încă din titlu, așteaptă ceva de genul. dar și enoriașe, și misă...

ar fi altceva dacă ai miza pe violență, caz în care asemenea accentuări nu s-ar mai trăda ca stângăcii de punere în discurs, ci ar fi chiar necesare.

repetarea numelui ciclului în ficare titlu devine deranjantă, lungește titlurile în mod inutil, îndepărtează de la ideea textului. e un bătut de apă în piuă.

altfel însă ar sta treaba dacă ar apărea ca subtitlu. ar anunța mai elegant, adică lipsit de ostentație, faptul că textul cu pricina face parte dintr-un ciclu. și ar permite titlului să fixeze specificul textului, dincolo de faptul că face parte din ciclul cu pricina.

am înțeles, cerbul boncaluiește ca la școală, cu termeni din cărți.

nu, ciutp nu sună aiurea deloc.

iar într-o declarație, e cel puțin la fel de important felul în care e făcută. vorbitul dinn cărți și boncăluitul se exclud reciproc.

tocmai de asta îmi mențin părerea că eonii și cervidă sunt deplasate, tocmai din perspectiva asta.

a, dacă era o parodie, aș mai fi înțeles...

până la urmă, e m-ai durat sau mi-ai durat?

și apoi de ce e prelins așa textul? să fie mai greu de urmărit, să fie complicat acolo unde poate fi simplu? că alt motiv nu văd...

nu văd de ce nu e așezat aș, de pildă, mai firesc, adică:


Mi-ai durat erotic
în curat stil gotic
aroma de plante
pleroma andante
eoni bărbătești
din pronii îngerești

Mi-ai mai vrut cervidă
glas în rut să tindă
îți plăcea la ape
tu mi-ești cea din pleoape
cald Iris pe buze
Palmiris s-amuze

am dezarticulat eonii, pentru ritm. la a-ți plăcea, am pus alt mod verbal, să facă un pic de sens și să aibă curgere.

oricum, cu cervidă nu sunt de acord, este prea tehnic, prea de manual de biologie. iar eonii bărbătești au un aer înfumurat. e puțin credibil că o declarație erotică se exprimă în așa termeni, totuși.

cred că o știți deja. și nu e un substantiv comun, e un nume.

uite, ottilia, ultimul vers e subînțeles, odată ce pomenești de enoriașe zile (apropo, sună prost inversiunea aceasta și, oricum, alegerea acestui calificativ pentru zile, e o personificare prea raționalizantă, intelectzualizantă, în raport cu actul credinței, care este treabă a sufletului, nu a creierului). astfel că a spune \"unui templu\" este redundant pentru mine, ca și cititor.

chiar așa, de ce nu spui simplu că tu pui fruntea aproape de...? mai ales că apoi spui despre tine. mai ales că înainte de asta spui tot la persoana întâi. personificarea din strofa cu pricina vine așa, să complice, să rupă ritmul, să poetizeze inutil. adică zilele alea personificate acolo iau din credibilitate. un act de credință ori e simplu, curat, nelambicat, ori nu mai este...

mă întreb de ce atunci câdn pornești pe o linie credibilă simți nevoia să o sufoci cu poetizări care nici nu sună foarte bine și mai îngreunează și ritmul...

nu știu cât e nevoie să mai adaugi ceva, în ce privește dialogul, după \"poate nici n-o să cadă\". stă în picioare și fără.

la fel și epilogul, stă-n picioare pur și simplu așa cum e, cu amendamentul pe care l-am adus, din motivul spus.

iar răspunsul meu cu privire la întrebarea importantă este, cu zâmbet înainte, în timpul și după:

cum nu?!...

am o virgulă-n plus și un dezacord în prima propoziție. tant pis.

ca procedeu, acumularea prin enumerare și repetiție, e bine ales. spun asta prin prisma finalului către care duce.

cu toate acestea, în partea de început este sâcâitor, nu curge așa cum o face în partea a doua. cred că scârțâie tocmai insistența repetării substantivului cartofi. și în loc să pară așa cum e, adică voită, pare o neglijență în dozare.

mă bucur că de la o vreme ai renunțat la explicitele inutile. pesemne că ai ajuns până și tu la sațietate. mă bucur că ai trecut la un strat mai adânc.

dar, explorându-l, ai grijă, totuși, la cacofonii de genul \"treacă ca\".

ai niște dialoguri delicioase, mai mereu.

la ăsta am pufnit în râs (de obicei râd în sinea mea, la asemenea texte).

ce apreciez eu în acest text, precum, de altfel, și în altele ale tale de acest tip, este aerul tradiționalist al umorului tău. un umor cuminte, așezat, curat, în sensul bun al cuvântului. fără exagerări din condei, fără glisări în porcisme sau lucruri savante.

e o prospețime a maturității, dacă pot spune astfel. de la care nu te abați. care cred că este stilul tău, de altfel. asta e de remarcat, per total.

și mai apreciez că poți contura un personaj prin cuvintele pe care i le așezi în gură, fără a turna adjective, ca narator, despre și fără a descrie propriu-zis în vreun fel.

ce nu-mi place la text este aducerea, chiar dacă ironică, a mondenităților cu acele două cupluri. aici coarda îmi pare inutil întinsă, aveai deja otv-ul mai sus, replica aceea își făcuse treaba, adică își spusese partea despre personaje ca \"ființe sociale\" situate în actualitatea lui \"țara arde și babele își pun funde\".

același lucru îl am de reproșat cu privire la una dintre variantele despre care spui în ultimul paragraf, cea referitoare la televiziunea cu pricina.

și am uitat să zic: ori nu văd eu bine, ori chiar nu e niciun cuvânt explicit care să explice încadrarea astfel.

rimează cu deunăzi, pronunțat cu accent pe ultima silabă. și nici nu e rimă facilă, căci e verb cu adverb, și nu verb cu verb.

are sincope la nivel de ritm și câteva rime nereușite, gen priveghiuri/unghiuri, încălzi/prăzii.

iar expresia chipul prăzii morților seculare e alambicată rău și pare justificată doar ca și construcție în jurul cuvântului prăzii, necesar pentru rimă.

nu se bat cap în cap, doar că mie mi-a părut prea mult.

și da, știu că intertextul nu e ceva plănuit, că pur și simplu îți vine, pocnește el singur, nu ți se întâmplă numai ție.

în titlu, ecaterina. ce-i drept, tu mergi pe negație, spre deosebire de.

credeam că știai și că titlul e ales tocmai pentru că.

ce m-a jenat pe mine în textzul ăsta, unul în care, de altfel, se remarcă o mai mare grijă pentru coerență discursivă, este alăturarea, în același intertext, a lui eminescu și kafka. aș fi optat pentru unul singur, dat fiind că ambii nu sunt de ici de colo, ba din contră.

amândoi e prea mult și distrag atenția de la propriile tale cuvinte, de la restul textului.