Poezie
variațiuni fără temă
2 min lectură·
Mediu
pentru că femeia aceea a greșit când a zis
"lăsați poeții să vină la mine"
acum primăvara castanii ei fac direct fructe
și când trece pe trotuarele moi
aude un fel de plâns dinspre margini
și nu își mai poate vorbi – nici în gând -, nu își poate spune
că nu-i caznă mai grea decât să imaginezi
ceva ce odată a fost realitate
[dar chiar așa? chiar așa, spuse ea
și-și smulse gaura cheii din piept și din pleoapă]
*
cafeaua de după amiază înseamnă să-ți amintești
- "mă duc să-mi spăl hainele, sufletul și apoi vin la tine" a spus,
iar ea, ca-n orice poveste despre sfârșit, și-a desfăcut sternul –
înseamnă lumina blocată în balamaua ferestrei
[apleacă urechea, ascult-o un pic]
*
tu ești zgomotul, pacea
[tu într-o bună zi vei fi vrabia care cântă în toiul furtunii]
*
și cum îți vine să scrii atunci când lucrurile încep să se-așeze,
dar tu nu liniște vrei, tu nu, nu vrei liniștea, vrei plutirea
și vrei să țină atât cât ești viu /măcar astăzi până la capăt
până când 10 iunie 2013 nu va mai fi niciodată/
o, nu, tu nu vrei lucrurile să se așeze,
tu scrii, te agăți, îți repeți că așa poți opri
[doar tu și cu mine numai noi știm
că la sfârșit va fi tot cuvântul]
043.371
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- nica mădălina
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 223
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 28
- Actualizat
Cum sa citezi
nica mădălina. “variațiuni fără temă.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/nica-madalina/poezie/14031147/variatiuni-fara-temaComentarii (4)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Zic atat: stiu, stiu.
0
ma refer ca, indiferent ca sunt varatiuni fara tema, se vede o stransa legatura intre ele.
0
tu ești zgomotul, pacea
[tu într-o bună zi vei fi vrabia care cântă în toiul furtunii]
și prima parte e frumoasă, și cea cu cafeaua. un poem plăcut la citire și lucrat mai artistic.
te felicit Mădălina pentru acest poem. cu prietenie, bia

va multumesc frumos!
bia, fiind franturi, variatiuni, asezarea in pagina nu putea fi decat asa. asta nu o face, cred, mai artistica sau mai putin artistica, doar concordanta cu stii tu.
bia, fiind franturi, variatiuni, asezarea in pagina nu putea fi decat asa. asta nu o face, cred, mai artistica sau mai putin artistica, doar concordanta cu stii tu.
0