Poezie
intermitența vederii
1 min lectură·
Mediu
am putea să ieșim
dinspre nord spre cruzimi
în aer doar pofta de viață
a celor ce umblă prin el
copacii ascund măruntaiele zilei
privește copacii și uită
copacii blânzi sângerând
*
grija pentru cele simple a început să ucidă
oriunde privești, corpuri urcă și se descompun
doar apusul, apusul suspendat între nori
păstrează-ntre dinți bufnitura
*
și tot cu o frunză te voi acoperi
ca pe rușinea că am iubit prea puțin
că am căzut prea târziu
*
de la femeia pe care-o iubeam
voi fura câțiva dinți și numele mamă
ascunse-n tufișul de trandafiri
după un timp putrezit
se vor găsi și celelalte dulcețuri
rostogolită în ea și în el
n-am reușit să scriu niciun gând
numai soarele, spinii, alura aceasta
de și mai departe
*
văzute-n lumina intransigentă
pe care-o dă marea când nu o mai vezi
lucrurile pot trece-n cuvinte
la fel de grele precum un mort în pământ
și ce consolare, ce zâmbet salin sau scafandru:
ceva înflorește și-ți spun
că o lume-mblânzită e a nimănui
045759
0
EP