Nic Deler

Lúp Mìt se trezi brusc și inexplicabil la puțin timp după miezul nopții. Senzația că auzise un zgomot, ca și cum cineva încerca să sape, plutea în aer ca o prezență aproape fizică. De fapt, o

Îndoiala aproape îi strivea sufletul lui Àgùr. "Dacă sinapsa purtătoare de intuiție își trimite consoana principală neînsoțită spre Semnul Simbolului Înfășurat pe Drumul Neuronal Aleatoriu,

Dacă s-ar fi aruncat în ceața sclipitoare în momentul când Umbra Înaltă începea să deschidă Poarta Ròlemròf, Mò ar fi primit ceea ce încă de la Facere s-a numit Sărutul Nostalgiei. Manifestarea

Umbra copacilor spăla strada pe care locuia Nùb Lèc, se scurgea spre asfințit intonând, printre unghiuri fertile, Marele Absent. Inima ei pulsa, încărcată de informații care se succedau cu o viteză

Nu trebuia decât să inspire și să expire și vocala avea să apară. În clipa dintre inspirație și expirație cuvintele există, nevăzute plutesc în eter ca o pânză de păianjen, celestiale, așteptând

Lò Càrim se întoarse. Mica înțepătură pe care o percepuse în sinapsa nodulară a undelor cu frecvență înaltă îi provocase o stare imediată de plăcută emoție. Privirea lui învălui ca o umbrelă

Polenul plutea pe muguri ca o transpirație. Frumoasa frunză a Copacului tremura, dansându-și nervurile încărcate de Seva Nucleică a Uitării Timpurii în lumina incertă a amurgului. Dinspre pădure se

Starea de încântare a lui Coròn îl molipsi iremediabil pe Ùl Tìt. Pârâiașul format în urma ploii îmbia la mișcare, inducea energie, iar aerul care învăluia licuricii transpira, pur și simplu, ca o

Foșnetul se repetă. Semăna cu zbaterea aripilor licuricilor, cu zumzetul apei când mângâie pietrele în curgerea ei. Primul gând al lui D Nàg luă forma Celulei Vide, al doilea, a Cântecului Originar,

Pădurea își foșni liniștită culoarea. Era vremea când căldura soarelui se așeza pe frunze pentru odihna nopții. Àrb Mù încă nu terminase de instalat G.R.U.M.A-rul, aparatul care măsura,

Deși era un tip intuitiv, Lèf Tlà hotărî ca de data asta să nu se bazeze pe intuiție. Ochiul drept i se zbătuse, cum zicea străbunica lui, fără încetare timp de trei zile, ceea ce însemna, tot în

Doar vântul mai era prezent. O tăcere blândă, ca foșnetul Sevei prin nervurile frunzelor, plutea peste străzi. Èc Òv se însenină. Ca întotdeauna, magia vocii lui purtase impulsul neuromultiplicator

Mai întâi a apărut ceața. Marea Barieră a Răspunsurilor a fost înconjurată de impulsuri scânteietoare, unghiul dintre raza dimineții și mireasma îmbibată de nevăzut a celei de-a unsprezecea

Iarba îi cuprinse glezna cu o mângâiere aproape convalescentă, iar Rù Gùm susură un "ooh" imperceptibil. Nìf Lèd observă emoția și avu un moment de bucurie nostalgică: iată că mai exista cineva care

Cèt Nàc, celebrul întemeietor al Corpusului Nmì, intră în apa vaporoasă a cascadei cu un zâmbet nostalgic în priviri. Antrenamentul lui începea, zilnic, în același timp cu urcarea octavei 12 spre

Anùl strălucea. Trecând printre ramurile încărcate cu muguri atinsese polenul fin lăsat în urmă de Briza Erìbùi și acum strălucea. Parcă era un licurici îndrăgostit. Se știe că licuricii, atunci

Licuricii se adunaseră la marginea pădurii. Aripile lor creau un vortex strălucitor, care părea că înghite spațiul, timpul, viul, de la foșnetul frunzelor până la rima vocalelor expuse; liniștea se