Miracolul lui Lò Càrim

Lò Càrim se întoarse. Mica înțepătură pe care o percepuse în sinapsa nodulară a undelor cu frecvență înaltă îi provocase o stare imediată de plăcută emoție. Privirea lui învălui ca o umbrelă nevăzută starea instinctuală, moment în care titlul îi vibră în sinapse într-o cascadă emoțională profundă: "Când instinctul de specie transcende instinctul individual, Seva Premonitorie unește Briza Atnìdèrc cu Briza Erìbùi în cântecul originar." Planeta adié. Sinapsa Publică se înfioră ca o frunză în calea suflului călduț, plin de energie, în timp ce unghiul prin care se prelingea gândul căpătă o culoare inexistentă. Nu, nu era invizibil, dar semnalul lui de energie, translucid, făcu să apară ca din neant Scânteia. Lò Càrim intonă silaba "àf" și o pojghiță de lumină străbătu Oceanul Polenic și rămase suspendată deasupra Templului Divinului Unghi. Consiliul celor Doisprezece Preoți, întrunit pentru a doua oară în istoria Nostalgiei în formă completă, din care făcea parte și Lò Càrim, preluă vibrația în Sinapsa Anivíd, oferindu-i un înveliș unghiular convex, numeric repetabil printr-o matrice puternic nostalgică. Latura luminii deveni vizibilă. Din silaba "àf" se multiplică silaba "lòs", o octavă văluroasă impregnată cu energia Brizei Seculare, dând naștere muzicii Brizelor. Miracolul fusese prezis încă din Epoca Descoperirilor; mărturie stă profeția din Cartea Străveche unde, sub titlu, sunt enumerate împrejurările care fac posibilă intonarea lui. Vremea lui sosise, Lò Càrim intră în istorie.