Cântecul stelelor sau cum a fost împărțită noaptea

Èt Paòn notă conștiincios ora, cadranul și poziția Stelei Èl Bùd. Linia anticipată a deplasării orbitei acesteia se coloră în roșu aprins, o culoare atât de vioaie, încât Èt Paòn simți că i se colorează și lui plasma în sinapse. Umărul cu care sprijinea stelonul, aparatul de identificare a mișcării sinapsoidale a stelelor, începu să pulseze ca un abajur încins stropit cu apă, ceea ce îl obligă să schimbe poziția. Instantaneu observă, fără să privească spre acel unghi, ceva ca o clipire de geană în mișcarea Stelei Èl Bùd, o scânteiere care nu avu impact asupra stelonului. Èt Paòn trimise înregistrarea în sinapsa protectoare, pentru a nu stârni curiozitatea nostalgică a celorlalți membri ai Consiliului celor Doisprezece Astronomi, dar plasă informația, amorțită, și în sinapsa analitică. Voia să afle dacă o mai percepuse cineva. Semnalele primite îi întăriră convingerea că fusese singurul astronom care observase fenomenul, nimeni nu se grăbea cu analiza. De fapt, lucrurile stăteau tocmai invers, toți ceilalți unsprezece astronomi percepuseră fenomenul și procedaseră la fel ca Èt Paòn. Dorința lor de a nu da frâu liber impulsului aproape gravitațional de analiză deriva din Principiul Protecției, cel pe care savantul Lùt Nàvàs îl îmbrăcase în baroca definiție "Analiza originii unui fenomen complică semnele de evoluție punctuală dacă verbul folosit este preanostalgic așezat în diateză". În sinapsa protectoare începu cântecul stelelor. Cerul se umplu de intonații chemătoare, aproape îngerești, iar luminile sinapselor se împărțiră, pe rând, în fire meandrice cu nenumărate pulsiuni romantice. Informația dispăru pe neașteptate din ambele sinapse. Cântecul stelelor era străbătător de istorie, energia lui venea din Primordie, ambra cosmică. De atunci noaptea a rămas împărțită între impuls și rațiune, între sentiment și datorie, între muzical și geometric, între unghi și sinapsă, între amintirea trecutului și vânarea viitorului, între...