Poezie
Am adunat...
1 min lectură·
Mediu
Am adunat în ochi, incandescentă,
O întrebare ca o frunză arsă
Ce curge prin nervuri, fosforescentă,
Și-n ochii tăi întrebători se varsă.
Am adunat, din frumusețea lumii,
Albastrul ce îmbracă pomii verzi,
Umbra ce-o varsă pe pământ tăciunii
Nopții, a căror sevă o încorporezi.
Am adunat o zi lângă o noapte
Și negura din zori și din amurg,
Am adunat un milion de șoapte
Și ți-am zidit făptura ca pe-un burg.
Te-am adunat, bucată cu bucată,
Din rime line și mângâietoare,
Le-am așezat, așa cum te-am văzut visată,
Lângă mirarea apei născătoare,
Și le-am lipit cu sărutări rebele,
Cu lacrimi înzecite pe ascuns,
Am respirat cu gândul peste ele
Și-n mine te-ai înfiripat un jar, răspuns!
00948
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Nic Deler
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 116
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 20
- Actualizat
Cum sa citezi
Nic Deler. “Am adunat....” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/nic-deler/poezie/14149945/am-adunatComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
