Negru Vladimir

Florina... cine ar vrea sa cumpere un parc? Adica numai daca reusesti in viata sa cumperi un parc abia atunci poti fi tu insuti? E caraghioasa si pretentioasa formularea.
Apoi m-ai lasat in aer cu \"sânii aproape goi\" ca habar n-am daca sunt ai lui sau ai personajului feminin, ca din context nu rezulta... nu mai zic nimic ca te vei supara daca iti spun ca asta nu e poezie ci doar un imens fiasco.

Erata... a pionerilor... si aecst=acest

Mai Mihai ce dracu e aia \"toba fatala\"... de unde se revendica chestia asta? Tobe folosesc lautarii, ansamblul din cadrul casei de cultura ai pionierilor si soimilor patriei, trupele rock, recte samanii... nici unul nu uzeaza de aecst instrument in forma sa \"fatala\"... poate doar nevasta tobosarului :)
Tot utilizezi termenul de \"scutura\" de parca ai ramas calat pe el... \"scutură memoria\", \"scutură o mușcată moartă\" (Dumnezeu s-o ierte)... eu zic ca memoria aia trebuie sa scuture covoare chiar daca are parchet pe emisfera... un sport onest si ai ocazia sa intalnesti o multime de batranele sincere... mare ciudatenie de poezie ai mai scris si tu... iarta termenul de ciudatenie, am gasit unul mai bun la tine in poezie... \"lucruri pocite\"... nu mai poci frate poezia... zi daca ai ceva de zis folosind cuvintele tale... usurel si fara vanatai.
\"felinarul bâzâie
felinarul mârâie\"... putin respect pentru cititorii tai mai Mihai...

Faptul ca m-am oprit aici si am citit cateva dintre poemele tale are drept consecinta faptul ca am sesizat ca dincolo de stangaciile de exprimare poetica subzista idei ce pot fi exploatate in vers si o anume stare care de asemenea poate fi valorizata...

Uite, pornind de la poema ta, o incercare.

toarna-ma in forma infernala
a lacrimei
captusita cu frica
sunt mereu in visele tale
viziune a somnului negru
in care te desfeti mintindu-ma
intunericul ma cuprinde
creatura cu ochii de vid
tremur inecata in dorinta
ce ma ofera mortii

Ai fie sansa sa redai starea (care nu e musai una morbida ci poate doar intermediara) intr-un mod foarte direct si concis, fara inflorituri si astfel sa scontezi pe un efect la nivel senzorial din partea lectorului ori sa nuantezi discursul poetic prin recursul la simbolistica si aluziv, sa devii creatoare de atmosfera, sa lasi pe celalalt sa isi traiasca propriile temeri in spatiul propus de tine.
Trebuie sa fii mai atenta la vers... as renunta si la semnele de punctuatie care fragmenteaza inutil...

Interesanta sugerata starea de dupa un diluviu personal, mai degraba ekpirosis... un fluture orbit de lumina, zburand cu aripile bolnave intr-o lume mentala netocmita, zgaltaita din țățăni... imi place:

\"dar ti-ai ratacit cumva fiinta in mine.
o pastrez si acum in locul organismului meu
ce devine din ce in ce mai inutil\"

Remarc in special ultima strofa, scrisa intr-un registru meditativ, versuri asternute din dorinta de sfarsit, de repaus... o poezie a dezvrajirii, a fructelor neatinse.
Pierderea capacitati de masurare a clipei, disparitia reperului dilata momentul si face posibila renuntarea.
Un text ce desfasoara frumos dar neproductiv logica neputintei.

Personajul... da. Am vrut sa induc ideea unei ruperi de ritm a experientei... un fel de fanta care sa conjure lumile sa comunice intre ele... o prezenta si de asemenea, o absenta. Buna intrebarea ta... Multumesc

Ioane... e o poezie in care ideile nu au vrut sa se aseze impreuna si nici lipiciul meu de poet prost nu a fost de calitate... e ca un zid crapat... mi-a placut insa imaginea asta atat de departe de perfectiune... am simtit ca astfel vina nu ma va mai gasi :)... e ca si cum ratiunea mi-ar fi intrat intr-o coma profunda... moarte clinica :)
Ela... nu am rezistat sa nu asez acolo niste simboluri... cainele lui Pavlov=instinctul, Venus din Milo=frumosul, camasa roz=efemerul... le-am trimis pe toate tocmai in locul acela... cat despre cine e Vladimir, ma indoiesc ca mai stie cineva:)
Dana... cam asa ceva... esti prin zona cu interpretarea...
Multumesc pentru semnele asezate sub textul meu.

Uite ca avand prea multa treaba am lasat sa treaca o zi peste acest poem pe care l-am citit cu mare placere... am sperat ca va fi recomandat si uite deja acest lucru s-a intamplat deja.
Am sa trec peste prima strofa care are rolul de a situa lectorul in atmosfera poeziei si de a oferi cateva hinturi pentru cel interesat sa citeasca si indaratul versului si am sa remarc ceea ce mi-a placut in mod deosebita adica fragmentul:

\"rocile știu pe de rost cum le treci
mi-e ușor vântule mi-este foarte ușor
să te ajung din urmă
să te las să mă iubești peste rochii
dezgolindu-mi genunchii\"

Partea aceasta este intr-adevar tulburatoare, imi inspira nefericire si resemnare dar totusi frumosul infloreste in plan secund, un fel de cerc ce se desfasoara si care muta pespectiva de la gand spre clipa... superb.

Ioane... nu pot sa nu fiu de acord cu ceea ce spui... insa viata asta e atat de scurta si irosim atatea clipe si energie pe lucruri fara insemnatate... multumesc, ca de obicei un om care stie sa treaca dincolo de prejudecata.
Alina... e super BTW acesta :)) Ti-a placut prima strofa... restul nu. Sunt ipostaze, ce se pot modifica la nivel de expresie dar mai greu ca si esenta.

Mihai imi asum riscul ca acest comentariu sa fie interpretat gresit de tine sau de altii in sensul ca s-ar vrea un soi de replica la cuvintele lasate in pagina mea... departe de mine acest gand.... de fapt am citit ceea ce ai postat si am ales totusi acest poem pentru ca este intr-adevar varful a ceea ce ne-ai aratat pana acum.
La o prima citire titlul ar fi o posibila cheie de interpretare, in sensul ca ai vrut sa te proiectezi in lume pentru a te putea privi/intelege... un gest cat se poate de nobil; cam asta facem de obicei si atunci cand postam poeziile si asteptam reactii... situarea exacta in ziua de vineri a starii pe care o vrei transmisa si \"invocarea\" lui Dumnezeu ma duce cu gandul la vinerea patimilor; probabil nu ai vrut sa faci recurs la perspectiva pagana a unei vineri ca zi a Venerei. \"Atipirea\" lui Dumnezeu o pot intelege ca retragere din lume, dar imaginea nu-mi place deloc... ce este Dumnezeu atipit? Este Strainul caruia nu-i mai pasa de creatie? Este Iisus care-si da duhul in mainile Tatalui?
Urmatoarele versuri... \"sinucigașii se tăvălesc în praful alb al uitării
se sparg conducte cu disperare\" desi vor sa redea o perspectiva apocaliptica si poate reusesc intr-o anumita masura, sunt golite de continut, nu au forta necesara pentru a sustine o astfel de imagine.
\"miros acru\", \"buza paharului\", \"caini galbejiti\" etc sunt formulari deja \"abuzate\" poetic si nu mai trezesc nici o emotie.
Scindarea pe care mizeaza poemul intre subiect si obiect, expresie a mintii care percepe realul capata contururi banale in masura in care \"taietura\" de referinta este una prea exacta, chirurgicala, masura ce nu face casa buna cu starea creaturala a omului marcat de imperfectiune.
Partii acesteia ii pot intelege sensul (\"textul acesta e obscur și conține erori suprapuneri
confuzii ai să-mi spui\"), fiecare dintre noi simtim nevoia de a ne inventa o prezenta similara, in cazul acesta umana, dar asta nu salveaza nimic din facilul raportarii si scade gradul de tragic pe care l-ai vrut probabil sugerat.
In loc de \"jumate\" as fi utilizat totusi \"jumatate\" desi ambele forme sunt admise... parca e mai rotunda exprimarea in a doua ipostaza.
Formularea \"chiar când\" suna aiurea... incearca sa iti citesti cu voce tare poemele, uneori e chiar instructiv.
Finalul e bun, determina intr-un mod pragmatic mutatia profunda care marcheaza fiinta umana dupa aceasta mahapralaya cotidiana, ii ascute simturile ramase valide si, cel mai important, ii ofera altele noi.
Mai remarc drept fragmente ale unei posibile poezii:

\"trenul intră în gara de vineri leviatan scrâșnind
înfometat în fața porției de
navetiști\"

\"nimic
un orizont scindat un accident o neregularitate
o groapă comună un bazin de formol\"

Totusi cu referire la ultimul fragment citat ma cam impiedic de \"nimicul\" acela care sta ca un purice in fruntea saracului si dat fiind faptul ca am un respect aparte pentru acest concept ce nu suporta determinatii. nu prea vad sensul sa-l utilizezi aici. Suparatoare si frecventa folosire in acelasi fragment a lui \"un\" si \"o\".
Desi colegii mei au fost generosi in a remarca acest text, raman la parerea ca el mai trebuie lucrat, pe aceeasi schema ideatica si poate ar trebui pus mai mult accent pe procesul transformarii/reactiei omului intr-o situatie care-i excede experienta decat pe \"produsul final\".
Cu respect, Vladimir

Ionut... limitele mele de expresie si limitele de receptare ale celor care ma citesc... stiu ca \"greseala\" cea mai mare este in mine, dar asta e lumea mea... tie iti place cum scrie Mihai, mie nu-mi place cum comenteaza... asta nu aseaza o bariera intre noi ci e doar expresia subiectivitatii noastre. Si eu te citesc cu interes.
Florina... interesanta parte ai ales... asa simt cateodata ca in fiecare zi cel ce se trezeste e un alt Vladimir... un fand care m-a inspaimantat... nevoia de coerenta si de memorie... de istorie personala.
Va multumesc.

Ela... toate au legatura cu omul... ce nu ii este cunoscut nu are valoare... ce excede sfera cunoasterii noastre, ceea ce nu este inca umanizat...
Iulian... si eu m-am gandit la niste variante... ciudata nunta :)... cred ca e casatorie de convenienta.
Carmen... textul, draga, textul e important... legaturile le poti face si singura, sunt convins de aceasta.

Ionut... uite de exemplu mie imi place cum a iesit strofa a doua... mi se pare ca aceasta curge cel mai bine.
Finalul poeziei implica renuntarea la constiinta prin imbratisarea frumosului nu ca si categorie estetica, ceea ce ar presupune in plan secund recursul la mental, ci ca si abandonare, ca re-cunoastere a armoniei care se manifesta prin frumosul simtit eminamente nediscursiv... cei ce picteaza icoane sunt o categorie aparte Ionut... stii probabil ca eram oameni care posteau negru si se rugau inainte de inceperea unei astfel de lucrari... nu ei ci Dumnezeu se manifesta prin mana care picta... pletele metalice implica artificialul necredintei celui ce isi accepta in sfarsit soarta blestemata si isi concretizeaza ratacirea prin gestul \"arderii ceaslovului\"... similaritatea dintre stari poate fi acum lesne inteleasa.
Mihai... te-ai gandit ca poate intelegem poezia in mod diferit? Uite am citit textele pe care le-ai postat si probabil desi nu as utiliza cuvintele tale din primul comentariu, concluzia ar fi aceeasi, cu mentiunea ca n-au nici macar idee... suntem subiecti in actul creatiei, dar macar programatic trebuie sa ne impunem limite in faza criticii... asta cu sentintele aruncate, pe mine nu ma mai satisface de multa vreme... ma gandesc intotdeauna ca e si vina mea cumva pentru ca nu sunt indeajuns de deschis sa pot intelege ceea ce scrie celalalt.
Apropos... aripile de sindrila sunt expresia omului care in viata-i scurta de fluture, stiind faptul ca nu va putea niciodata zbura o face totusi sfidand limitele alcatuirii sale, ceea ce il face tragic si maret... iar buzele sunt poarta prin care verbul se manifesta (tot printre ele se rosteste sau nu si numele din chiar primul vers), actul parjolirii sanilor este de fapt ruptura de copilarie, nu are nimic sexual in el, in masura in care de exemplu tu nu te-ai simtit niciodata atras de mama... cam atat, urasc sa fac pe cel ce isi explica poemele, dar vreau sa-ti arat ca uneori trebuie sa ai rabdare inainte de a cataloga.
Atata timp cat utilizezi cuvinte potrivite critica nu ma deranjeaza si esti binevenit sub textele mele, dar nu pot sa nu observ citind comentariile tale, analizand particula de nume ori poza din profil, vocabularul utilizat, modul de asezare al semnelor de punctuatie, persoanele comentate... ca aduci in mare parte cu o cunostinta a mea mai veche cam bolnava psihic... sper din tot sufletul sa nu fii el. Iti doresc mult succes si te asigur ca te citesc :)

Mihai... previzibila zici? \"Liceean\" :)... ca sa iti tai un \"e\" si avantul iti spun doar ca fiecare simtim si intelegem de pe nivelul pe care ne aflam. Asa ca probabil parerea ta e justa din unghiul din care ma privesti. Te mai astept. Uita-te insa si dupa versuri... sunt multe alte sensuri ca de aceea e poezie si nu articol de ziar.

Remarc simplitatea si caldura acestui text, modalitatea fericita in care autoarea isi amesteca gandurile, temerile si fantasmele... un melanj reusit, multe formulari inedite, modul in care \"se pune degetul pe rana\" prin utilizarea jocului drept cale de accedere la cititor...
\"nu e tarziu inot in aceasta utopie
cu ochii deschisi cu sanii liberi
cu gleznele pline de algele de ieri\"

\"prea dimineata pentru ridicatul barbiei
intru sarut
scoate-ma afara pe brate in lumina
cat inca nu este tarziu
cat inca daruim iertare
cu palmele intinse asemeni copiilor\"... multa sensibilitate dar si un fel de naivitate pe care numai un copil o mai poate avea... frumos sufletul tau Ali.

Da... aceasta este poezie de \"stare\" care curge intr-un mod foarte convingator... incepi cu ideea unui Dumnezeu lichid, atras de forta gravitationala a propriei creatii... un fel de Dumnezeu care se striga pe sine, se misca in propria \"piele\" de sarpe... apoi faci putintica filosofie pentru ca sa ajungi la alt vers care imi place foarte mult si de care ma agat ca sa nu cad in banal... \"orfeu ca proprie euridice orfeu ca propie bacantă orfeu
eu\"... ne pierdem in femeie pana ce ii deschidem portile dragostei... asteptam sa ne-o fure demonii pentru ca apoi sa o cautam, sa ne cautam... cred ca iertarea de sine e cea mai grea povara a unui barbat.
Spre final amesteci planurile cu farmec, bati campii cu gratie insa formularea \"paște-un plop cocoșat ca o lună la cvadratura cercului\" ma duce cu gandul la acel \"închide-s-ar cercul\"... o imagine de pastrat pe post de oglinda.
Ca sa fiu carcotas... in prima strofa folosesti in doua versuri succesive \"țin\", \"ține\"... merge modificat.
Mi-a placut.

Imi place ca ai suprapus peste riguroasa impartire a emisferelor o piele metaforica menita mai degraba a ascunde decat a releva... se prea poate insa ca spiritele elementale, intermediare cum sunt sa nu sufere puritatea unui singur mediu, sa se teama de \"cerul rotunjit pe verticală\"... un cocktail frumos... nu ma impac cu \"...\" in poezie... cred ca starea cu pricina ar putea fi sugerata si altfel.

Ela... de fapt nu m-am gandit nici un moment la infern... in mitologia meda Enfer era o porumbita, prima creatie a zeului... asa zic ieziditii. Dar cine stie... inconstientul meu sau al celor ce citesc isi da in petec:)
Multumesc de trecere... da Rodin... ai dreptate.

Silvia, Stefana, Atropa... lupta voastra de gladiator in arena m-a facut sa ma simt ca Cezar :)... sper ca nu v-am mai dat inca o poanta de epigrama :)
Andrei... uite un alt barbat... incepusem sa cred ca sunt \"condamnat\" sa traiesc intr-o lume de femei :)... nu ca ar fi fost atat de rau, dar cateodata simti nevoia unui barbat in fata caruia sa te lauzi :))
In rest... intre China si Rusia zau nu-i bine sa stai... mai bine in Diyarbakir... acolo teroristii sunt intotdeauna cinstiti si calatoresc cu autobuzele... ma tot gandesc daca atentatorul acela sinucigas a avut atata simt al umorului incat sa-si cumpere bilet :)
Elvira... barbatii e porci, au complexe, sunt magari... ce pacat ca epigrama are numai patru versuri si esti limitata de forma, altfel ne-ai fi impartasit multe alte adevaruri... propun pentru tine o derogare... 8 versuri la acelasi pret... ce zici?;)