Farmec pentru înnodat drumuri

Sa spun drept, nu ma asteptam sa fiu altfel decat cel dintai (nu chemat, pentruca sunt cel de pe urma) prezent aici. Sunt multe drumurile noastre, uneori le pierdem numarul fiindca nu putem numara dincolo de bataile ritmice care ne definesc vietuirea, clipele, pleoapele, frica, dar mai ales insomniile, acesti copii din flori ai viselor noastre cu acari. Ah, Carol Germanule, unde este comoara ta? Unde sunt decoctarii padurii, cei care macar curata si limpezesc? Ti s-a dat cumva cerul peste cap? Stelele tale s-au ratacit, mergand pe cai nestiute s-au indepartat de orbitele lor firesti de cand ochii tai loviti de orbire ca si cum ar fi atinsi de carbuncul te fac sa nu vezi decat parada si fast? Sunt intrebarile pe care le-am citi mereu printre randurile de revolta ale poemelor alchimistului Negru, dar nu... el va merge mai departe pentru a indeplini dorinta discipolilor. Si spune asa: acolo se iveste o lumina insomniaca, divizata in sfera ei prin balsamul partilor sale interioare. Iar cerul acesta este numai unul, cel care desparte apele de ape.
O lectura pe care mi-as dori sa o pot savura intr-un cenaclu in orasul de la poalele Copoului, dar asta deja nu mai depinde mine.
O lectura pe care o recomand lasand la o parte toata arta spagyrica pentru un pahar de vin de Cotnari.
Bobadil.