peregrini

ca si celalalt text,si poezia asta e ceva diferit fata de ce am citit pana acum.Imi place ca nu ai adoptat stilul asta neomodernist la care recurg multi.Chiar imi place facptul ca exista metafore foarte expresive,si o atmosfera f f interasanta.Mai vb!

Aida... totul tine de modalitatile de exprimare care se armonizeaza cel mai bine cu propria noastra structura sufleteasca... nu trebuie sa fim insa exclusivisti. In poezie nu exista bun sau rau ci doar nuante :)
Multumesc pentru parere.

asa e!si nuantele sunt cele care fac jocul de culori si idei in poezia ta

Am avut impresia, citind si recitind poemul ca undeva spre final am pierdut firul calauzitor. Si spun asta pentru ca nu cred ca numarul \"o mie\" apare intamplator de trei ori in acest poem. Dar finalul este altceva, nu il vad bine in contextul rotundului primelor trei strofe, e prea de tipul \"uite, si acum ne asezam pe fotoliu si ne uitam la telejurnal\"... parerea mea. Si desi nu-mi sta in fire sa fac asta (nici nu cred ca am mai facut-o vreodata), anexez aici in comm un poem de-al meu vechi. Poate ti-l mai amintesti Vladi, poate nu... ma rog, asta e.
Bobadil.

1000

mă ridic pe ale mele o mie de picioare
și merg ca omida
doar așa, să-ți fac în ciudă!

mereu
am crezut că pruncii
plâng la comandă
și doar noi încercăm aiurea să-i adormim
în patul construit din mia de cuțite
cu care ne deschidem scrisorile
venite din greșeală pe adresa de acasă

am fost niște arbori crescuți peste dărâmături
și n-aveam nici un nume
acum catastiful ăsta are o mie de pagini plicticoase ca dracu\' dar întrucâtva gustoase
dacă-ți place înțepătura de ace sau scârțâitul
cretei pe călimară

Aida :)
Andu... fain poemul tau. Finalul acela este intr-adevar o concluzie care rupe ritmul dar barbat fiind simt nevoia sa imi delimitez teritoriul chiar in materie de fuga :)
Multam de cuvinte.