Poezie
***
1 min lectură·
Mediu
sunt atâtea lucruri care mă uimesc
toamna asta nefericită ca sunetul unei flașnete
măiastra cu aripile ciunte desenată pe-un zid la Socola
bătrânelul acela blajin care cerșește la colț
și-mi zice c-ar trebui să mă las de țigări
fetița mea care crede că-i Dumnezeu
și-i oferă jumătatea cu susan a covrigului
ea care s-a căsătorit cu un olandez
îmi spun că nimic din toate acestea
nu este real că tu o să rămâi lângă mine
să-mi ții de urât până la capătul fricii
îmi vei povesti de unde-i mirosul acesta de violete
prin câte pustiuri de porțelan am întins mâinile
cine mi-a scrijelit pieptul cu unghiile căutând viață
cineva mă va lămuri în sfârșit unde ajung oamenii
care se aruncă de pe stâlpi din iubire
de ce umbra mea deghizată în trecător
adoarme cu genunchii la piept ca un copil speriat
008
0