Poezie
jurnal
1 min lectură·
Mediu
vine o clipă și mă smulge din trup
mă gonește prin degete pe urmele inimii
ciugulindu-mi ochii până când lumina
se oprește descheiată de simțuri
la ora exactă a păcatului
încolăcit pe axul umbrei mă întreb
de ce puiului de șarpe îi este frică de mine
cum dor ne-spusele de taină ale mortului vise
cât de firesc e să adormi într-un pat străin
alături de un zâmbet frigid
Dumnezeu e un perete de sare
pe care-l pot linge atunci când mi-e foame
un animal rănit
pe care aș putea să-l tămăduiesc sau să-l împușc
zugravul nebun
ce nu mai are pe lume decât zidul pictat
undeva soarele asfințește
deasupra unui morman de oase
ea reinventează așteptări cu masa întinsă
sătul de lumina de felinar a trupului
mă întreb cât de adânc
își afundă soarta mâinile-n carne
căutândă-ma printre vintrele timpului
034
0
Un poem - jurnal de apreciat.
Ela