Negru Nicolae
@negru-nicolae
Nimic care sa intereseze pe cineva...
- Cele două anotimpuri ale omului sunt cele două jumătăți ale vieții: jumătatea cea zburdalnică și jumătatea cea înțeleapta, cea a bătrâneții;
- Cel de al doilea anotimp ar trebui să ne îndrepte spre răsărit;
- Între cele două jumătăți pot exista clipe de cumpănă;
- În clipele de cumpănă se întâmplă să uităm de Dumnezeu dar Dumnezeu nu ne uită niciodată;
- În călătoria spre răsărit vorbim despre și cu Dumnezeu;
- Spune-mi cum poți stinge o fotografie din dulap?
- Poți, dacă accepți că acum ești altul, că au trecut anii;
- Teodor Dume, chiar dacă ai vrut să spui altceva eu am luat din poezie sensurile mele, asta înseamnă ca ai transmis ceva
Să știi că cineva dintre cei care au steluțe în buzunar ar trebui să-ți una pentru poezia asta.
Eu ți-o dau pe a mea, da a mea nu se vede.
Pe textul:
„ca un ultim refugiu, călătorie între două anotimpuri" de Teodor Dume
am sesizat liniștea deșertului.
ai spart gheața
mă bucur, știi tu de ce.
Pe textul:
„morgana modernă, fata deșertului" de Oancea Sorin
educați așa sub oblăduirea pcr-ului.
Mi se întâmplă să mai aud și acum unele fraye de lemn,
nu știu de ce n-am scăpat de ele.
pitbulul l-am eliminat
era prea rău.
Te mai aștept pe pagina mea.
Pe textul:
„Liceul dintre blocuri " de Negru Nicolae
e mai s-o alegi pe cea de a doua. Pe urmă vine și poezeaua.
Nu știu de ce, de la o vreme nu mai ard pe dinăuntru, parcă aș fi mort. Nu mai pot scrie.
Pe textul:
„bim bim bim" de Marinescu Victor
la fel ca un crin, dar oricât ar fi de trist crinul îi remarci prezența datorită mirosului puternic dar și frumuseții sale.
El este o prezență regală, chiar în apele de mlaștină.
Mi-a plăcut, mai ales ultimile două versuri.
Pe textul:
„Crini" de Irina Lazar
Poate nu e poezie, poate e o confesiune despre ce am trăit, văzut, simțit pe viu.
Interesant este că pe la ora două noaptea, cineva deschidea fereastra și urla cât îl ținea gura, asta se întâmpla ăn sesiune, aproape în fiecare seară timp de 2-3 minute. Individul se elibera de toate spaimele sale.
Așa și eu, mă trezesc și urlu și mă eliberez pentru că s-au adunat prea multe în mine.
Irina, dacă ai trăit în cămin, ai simțit armosfera boemă de cămin.
Pe textul:
„Strada Sf. Ecaterina nr. 4" de Negru Nicolae
Se conturează drumul pisicii:
1. Ea și alte pisici cam invidioase... deocamdată rămâne în cadrul speciei.
2. Carieră fulminantă, într-un spațiu subuman, demn de wow-biz.
- Ea și șobolanul, chestie subterană.
- Ea și cîinele, deci amestec cu o specie mai evoluată.
Până acum pisica n-a ieșit din regnul animal dar iată că o face.
3. Ambiție: să facă din omul versatil un animal hibrid.
4. Drama: omul versatil, însuși, vrea să fie un animal hibrid.
Pe textul:
„Pisica top-model felin. Pisica, omul și câinele " de razvan rachieriu
toate indică un dinamism al vieții, un semn al mișcării, al devenirii fiindcă acolo unde este devenire, acolo este viață.
De ce fac ceva anume? Pentru că vreau dar mai ales pentru că pot.
"A putea" este semnul cel mai evident al vieții.
"A nu putea" indică apropierea de moarte, finalul, frigul...
Desigur, dacă vrei poți face orice, dar nu poți face cât vrei.
Asta e drama, ăsta este marele paradox al omului.
Paradoxul lămurește aici mai mult decât o face logica tradițională.
Mă bucur că v-a plăcut. Vă mai aștept pe pagina mea.
Pe textul:
„Se face frig și nu mai e nimic de făcut" de Negru Nicolae
Aici nu e vorbă de miscarea energică a ... ci de o mișcare (citiți putere) mistică: ACEEA DE A FACE UN ALT FEL DE POEZIE,
de a găsi un nou drum spre ea.
De fapt, ați comparat miscarea energică a ... cu cea pe care trebuie s-o ai atunci când scrii diferit de ceeea ce scriu alții.
Sursa puterii este iubirea. Înțeleg și de ce nu obosiți.
Simplu: fiindcă puteți învinge.
Pe textul:
„în lumea tăișului mărimea nu contează" de Marinescu Victor
poți pune mâna pe inimă, o poți forța să bată mai departe.
Ea va înțelege că vrei să-ți continui viața.
Pe textul:
„inima" de Marinescu Victor
nu e nimic vulgar în ceea ce scrieți doar că
aveți un alt mod de a scrie poezie,
unul original.
Mie mi se pare că vorbiți aici de relația dintre suflet și trup. Trupul și sufletul conviețuiesc și fac parte din ființa noastră.
Sufletul este acela care se îngrijește chiar și de dorințele trupului, le învărte pe toate părțile și le rezolvă.
Așa că sufletul se aude chiar și în exprimarea proprie numai trupului.
Navigați, că o faceți bine!
Voi continua să vă lecturez poeziile.
Pe textul:
„Voi toți! Da, voi toți!" de Marinescu Victor
Mult optimism,
multă sensibilitate
și un nou avânt,
altfel nu văd de ce, după această relație, ai revenit la ceea ce ai fost odinioară.
E bine să fie așa ... pentru tine dar și pentru el.
Asta e viața,
după o dramă vine o alta, revii la ceea ce ai fost inițial și mergi mai departe. Ești o ființă puternică!
Pe textul:
„Ultima scrisoare" de Irina Lazar
și a femeilor în legătură cu ființa noastră sexuală.
Vrem nu vrem, ea face parte din identitatea noastră. Păi atunci hai să nu ne prefacem că nu există, hai să n-o ignorăm!
Eu cred că trebuie să fim sinceri cu noi înșine.
Am să caut romanul.
Mulțumesc pentru lectură!
Pe textul:
„Femeile din metrou" de Negru Nicolae
senzitivi, cei care iubesc femeile,
adică cei sinceri
cu ei înșiși și cu alții.
Pe textul:
„Femeile din metrou" de Negru Nicolae
despre cei care nu au în ei sentimentul femeii
spun asta
fiindcă femeile există cu adevărat
doar în bărbații care pot iubi.
Pe textul:
„Bărbații în care femeile dispar fără urmă" de Negru Nicolae
În seara aceea am avut o senzație de cădere continuă,
percepută ca o cădere definitivă a luminii,
aș spune, aproape ca o moartea sufletească,
(un fel de pace a frigului).
Abia atunci am aflat că se cuibărise demult în sufletul meu.
Poate căutam suflete vii (care se puteau privi în oglindă)
și poate că n-am aflat decât trupuri goale și înghețate, întocmai ca al meu. În paradoxal, mă simțeam bine. În seara aceea știam că nu era o pace dumezeiască ci una a frigului.
Pe textul:
„Despre mine, aproape nimic" de Negru Nicolae
sau numai vopsită,
să-ți domine viața,
fiindcă tot ce îți va promite ea (singurătatea)
e un un mare nimic!
Pe textul:
„singurătatea asta coboară pe draperii" de paparuz adrian
se cârcește în tine o durere atât de profundă
încât devine singura cale prin care mai ești legat de ei.
așa s-a întâmplat și cu mine, domnule Teodor
Îți mulumesc că mi+ai amintit!
Pe textul:
„poarta înspre mama" de Teodor Dume
El, de la celălalt capăt v-a spus ceea ce este firesc.
Trebuie să coborâți în mormântul din partea stangă a pieptului- inima.
Poate am coborât și eu dar nu-mi mai aduc aminte.
în fiecare yi pmântul se înalță în jurul meu, deja il simt, e în mine.
o lecție de bună purtare în viață
înaintea veșniciei.
Pe textul:
„lecție de bună purtare" de enea gela
