Poezie
back to black
să tragem storurile
1 min lectură·
Mediu
cine a inventat lupta cu umbrele a fost un prost
nimic nu are sens în noapte
chiar și visele colorate sunt minciuni alb negru
dormim dormim
niciun sunet care să tragă cu pușca
mergem undeva
prin ceva care seamănă a plasă de pescar
nu ne putem zbate
avem în inimă un ciocan care bate doar pedepse cu moartea
zâmbește
mâine va fi un nimic mai mare
din care să înveți punerea unui braț peste celălalt
teoria ridicatului din umeri
îmi place să cred că sângele din venele mele e vin
că pot șterge luna ca pe-o aluniță enervantă pe sân
îmi place să cred că pot să fiu blândă
când iarna îmi locuiește încheieturile
întunericul meu nu-l împart nimănui
nici măcar poeziei.
sunt ca o pasăre care își face mereu același cuib
deși i-l tot strică o mătură
în somn mă iartă Dumnezeul meu de toate greșelile
și trag de pleoape ca de storuri
si trag de viață ca de fusta mamei
și mai ales când tac
e o problemă
eu sunt noi suntem
copiii fricii
întotdeauna există însă un pat în care să ni se șteargă memoria
și asta e bine.
001.528
0