Poezie
Post scriptum
1 min lectură·
Mediu
tac în somn pentru că las poezia să îmi coordoneze visul
tocmai în burta animalului tău de companie
tac pentru că nici eu nu am acoperiș
dacă aș vorbi s-ar porni o ploaie de-a lui Noe
mi-ar stinge vocalele înainte să danseze în jurul capetelor noastre
facem atâtea lucruri separat împreună
încât uneori mă întreb care este sensul
mersului contra vânt
ascund tot mai des
versuri într-un marfar care îmi iese din cap
și se pierde în inimă
rătăcește câteodată frânturi pe care tu le prinzi
fără să îți fie teamă de viteza șenilelor
atunci sunt mândră
apoi
trec iar prin orașul cu valuri
în care toți oamenii parcă au tunuri ascunse în buzunare
și mă întreb
cât mai am până la transformarea în vasul fantomă?
cum spuneai
suntem obișnuiți cu toate astea
și dăm pagina apăsând tare pe rană
suntem obișnuiți ca un miel care întinde grumazul
și scâncește în fața pumnalului.
033.604
0
"ascund tot mai des
versuri într-un marfar care îmi iese din cap
și se pierde în inimă
rătăcește câteodată frânturi pe care tu le prinzi"
suntem în fata într-un pact emotional si sugestiv cu poezia:
"și dăm pagina apăsând tare pe rană
suntem obișnuiți ca un miel care întinde grumazul
și scâncește în fața pumnalului."
o poeta "migratoare" în spasmele simtirii, cu un timbru sobru,interesant ...