Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

și acum

1 min lectură·
Mediu
mergeam pe strada cu blocuri bătrâne
unul lângă altul ca figurinele de hârtie
spuneai că vântul ne împiedică să privim drept
închide ochii
acum nu îți mai
împletește genele
te ascultam cu chip de copil
erai un fluture pe care stăteau toate
greutățile lumii eu
îți făceam aripi din brațele mele
bătrâna din colț își scutura inima de cenușă
are nevoie de una nouă
acolo unde merge trebuie să se elibereze de sine
toți oamenii cu care ne-ntâlneam
erau mimi
închiși în propriul trup ca un cocon
ei atârnau de fiecare secundă
un lacăt nou
te privesc și acum când prezentul nostru
a devenit non-culoare
între timp iubitule m-am închis în ziduri
grele ca sufletul meu
îmi creez comedii ieftine la care
nu mai râde nimeni
tu știi adresa bătrânei aceea?
parcă m-a prins așa un dor de uitare...
001.754
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
139
Citire
1 min
Versuri
26
Actualizat

Cum sa citezi

Neagu Raluca. “și acum.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/neagu-raluca/poezie/13970766/si-acum

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.