Nache Mamier Angela

versuri frumoase,unele lungimi,prea descriptive,dar probabil fondul accentuat melancolic e voit
are ceva pictural,oniric,o pânza de chagall se leagana în spatiu rêveur
textul ar trebui scuturat de un anumit balast de cuvinte pentru a câstiga în densitate ,în mesaj

purgatoriul(lipseste un "i"

sunt unele semne de personalitate decomlexata care are curajul de a scrie despre nimicurile cotidianului , care sunt totusi pline de viata,ordinara,eroica la urma urmei...
turnura spre finalul ambelor strofe este "spiritualizata",are un suflu poetic

un poem scurt dar dens,evocând multe stari intime între auto-ironie si melancolie
ludmila este o fantasma,o fata morgana,asteptata,visata dar un "eden" de neatins:
Ludmila draga mea
eu nu te cunosc
te iubesc dar nu știu mai nimic despre tine
umbra cuvintelor alunecă pe coapsele tale
aceasta Ludmila este muza,trupul poeziei alunecos si invizibil,poetul îl cauta însetat, un "bateau ivre" prin cârciumi sordide...

un poem fragil dar în acelasi timp brazda de revolte si interogatii existentiale
"a văzut femei plângând și copii mirați
bărbați dând din umeri și violând
bărbați mințind și înjurând
a văzut bătrâni privind la fereastră oftând
nepăsarea ploilor tinere de vară
dar mai ales a văzut dureri în egale iubiri"
un ton profetic,un aer mistic,poeta este o Casandra moderna care pune degetul pe ranile secolului,finalul este apocaliptic...

continut ermetic,cerebral,cam abscons
titlul(ambitios) nu prea lamureste continutul (cam pretentios )si vag...
versurile se aliniaza unele dupa altele si nu sunt coerente ,nu exprima un miez inteligibil (cât de cât)

« Prin corpul meu trec turme de reni
Vietăți specifice organismului meu polar »
De ce nu « orgasmului meu polar » ?
frumos spus :
« Lângă mine sunt oameni cu care împart
Ziarul, covrigul, câteva degete, la capătul peronului
Nu mai e loc de realitate, e un vis bolnav »
drama creatiei,goana dupa cuvinte - catharsis
« Ciorile se rotesc deasupra cuvintelor, se rotesc
Caută nuci, nu am nuci, am doar amintirea cu tine
Pe care o sparg, zbang, aici pe foaia asta, mi-e foame
Miezul cărnos, zemos, îmi curge pe gât ca un balsam protector »
Nu dau mită pentru nicio amintire, mintea mea nu mi-a cerut nimic »
Un altruism sufletesc,o daruire de sine naturala,creatia intra în trup, dar e « daruita » semenilor ;scrisul e trait ca un balsam ,un drog...

« Cuvintele sunt berze, fac cuiburi pe case, cresc pui, ies de pe gât
Așa cum ies poveștile vâscoase, se lipesc de mine și trăiesc cu ele
Pe ascuns ca și cum aș avea o boală molipsitoare
Pot lua forme de îngeri minusculi, buni de puși la gât în loc de talismane
Dacă pun unul în palma se face o scobitură de unde pot bea apă »

Finalul mi se pare mai putin « zvâcnit »…

"Ca în fiecare an
vă ofer
un spectacol organizat
de confortul moral
cu chiloții mei murdari
și un regal de tocmeală etnografică "
aceste rânduri au curajul cinic si proaspat al vârstei...anunta lucruri bune...dar cred ca sunteti prea "vilelios" nu reveniti pe texte ceva mai scrupulos
"ștreangul fericirii
noului an
alături de cei dragi
în noaptea ce începe
cu o ediție de lux
a copacilor ce deraiază poemul acesta"
"copaci ce deraiaza poemul"...suna foarte bine..;trebuie continuat in acest fel mai rebel...

risipa de talent în aceasta "poezioara"
"foc de artificii" e mult mai reusit...

un poem trist,negru,sceptic pâna la pesimism
tonul este sobru,riguros,paharul spleenului este arhiplin,un fel de liniste grea învaluie decorul intim si "exterior"
metafore originale si imagini insolite adauga în acuitate si ne transporta pe o planeta rece ca un iceberg
retin mai tot:
"așa este în adâncimi
lupi subțiri cât lama de ras ne taie
calea lactee
suntem cusuți de farurile mașinilor
ce vin din față și din spate

înghițim în sec iarbă
se aude o muzică surdă
degeaba iubim fraților
crăpături vii apar pe fiecare acord
ne trezim
că pierdem atâta timp
pentru a ne scutura molozul
de pe haine"

Și aceea este Rosa care are o inimă brutală ce bate brusc mai repede
În timp ce mașina merge mai repede/ aceea este rosa care pleacă cu mașina

un poem care mi-a facut bine,difuzaza o muzica à la Birdy,are ceva din frontierele între vârste,între diverse melancolii ori nostalgii,ne contamineaza de dulcea pasare a tineretii de o virginitate care duce la "virgin' suicides"
poeta are umori delicate,inspirate,purtate de un tsunami interior de "sarbatoare" a poeziei

"în ea nu este nimeni sau așa crede rosa
Pentru că din spate aude glasul copilului care o întreabă

acum mergem acasă?

și
Rosa știe că acum e momentul să se izbească
și ea și copilul să ajungă dintr-o mișcare
acolo"

reteta cotidienista este scrupulos aplicata dar i se vad prea evident"cusaturile","prefabricatele"
exemplele extrase din cotidian sunt placide,le lipseste o forta sugestiva care sa ma trimita la un mesaj mai tulburator,surprinzator
deci ,deschideti-ne cumva ochii si sufletul,e prea descriptiv,lipseste un nucleu ,un miez exceptional ca sa transforme acest text bun ,într-unul foarte bun...

un text mic ,cam repetitiv ,dar care în final un vers puternic"(am să pășesc pe vârfuri până la capătul drumului
pentru doamna care flutură batista roșie
și miroase cu inima.")
care anunta probabil si alte surprize notabile...curaj !!!

ottilia,tonul se "socializeaza,devine relist-direct si mabucur sa te vad într-o "paleta" mult mai "revoltata", mai terestra..
se simte un angajament solitar cu cei din "iadul existentei"
un zâmbet trist si melancolic pentru a lasa poeziei rolul tamaduitor:
atunci ninge când nu mai vezi
drumul
indicatoarele pietonii
prăpastia
iubirea
tu și eu
totul se îngroapă
sâcâitor
ninge cu șomeri
ziariști poliție
aceasta îndrazneala lipsea cumva pâna azi...bravo,merita taote încurajarile...

am retinut unele versuri frumoase si mai putin vazute deja in dulcele stil clasic:
"în ultimul fir de pleoapă căzut peste tine

și ploaia ce stă s-atingă pământul
mă scote din carne

mai stau și acum alb între nopți
îmi port între degete toată puterea

și spală din rău tot ce-i mai bun
când picură lesne din noi toți copiii
și spală-mi de tot romantismul proscris

sub cursul uscat al vremii-n cădere
să stăm împietriți prin venele
serii vom stinge lumina"
sunteti un neo-romantios talentat,dar prea tânar ca sa nu depasiti acest gen RETRO...eu presimt ca veti face repede "saltul"!
nu am nimic împotriva versurilor cu rime ,dar forma este ceea ce este,fiecare cu gustul sau,dar astept de la "fond" un continut surprinzator prin noutatea si inovatia sa...

uno cronica literara la obiect care îndeplineste cu brio rolul de a ne prezenta o fateta cât mai multipla,dându-ne apetitul de a-l citi,de a-l descoperi...
Vocabularul critic,exigent,are finetea de observatie si de interpretare a poetului George Pas si desigur ca asemenea "antene" scruteaza în profunzime orizontul acestui autor care desi nu i se pare foarte inovant ,are un lirism de calitate,un gen literar care combina genurile deci mai greu de catalogat:"vând, concomitent, și trăsături ale poemului în proză, și ale jurnalului liric de idei, și ale panseului, și ale poemului-eseu, fără putea fi încadrată în vreuna dintre aceste specii."
Criticul considera ca :"Temele și motivele dominante ale cărții sunt: timpul, menirea scriitorului în lume, singurătatea, raportul dintre eu și lume, amintirea, mântuirea prin scris, matricea existențială, martiriul, învinsul și învingătorul, lumina, raporturile dintre contrarii – spirit și materie, iubire și ură, prietenie și dezbinare, cădere și înălțare etc."
Seriozitatea comentariului si interesul pentru aceste linii directoare ale cartii merita consemnat

grupul muzical Blur ,probabil ...

titlu inspirat dar textul are multe "lungimi-paraziti"
usnt unele semne bune,îndrazneli,un anumit persiflaj al temei "dragoastea" din punct de vedere al mitului "karenina" revizitat
as retine acest concentrat,care mi se pare mult mai sugestiv,"condensat":
să ne mușcăm până la sânge
pielea aceasta de cameleon
prinde viață la fiecare atingere
îmi permit doar
să fiu într-o sărbătoare continuă
de când sfârșitul lumii m-a cruțat
îndrăznesc să îndeplinesc dorințe
la ce-ți folosesc fluturii din stomac
dacă nu prind aripi?
mai bine o viață boemă
de vierme nemetamorfozat (nemetamorfozat suna greoi...)
decât un zbor în picaj
în tot acest tumult
o să-mi iau concediu medical câteva vieți
sunt bolnavă în ultimă fază de tine
chiar dacă mi-e rece și fum
dau voie întunericului
să doarmă somnul

blur?!ce o mai fi ?

un text plat ,rece ca cimentul,un titlu "naturalist"
tema interesanta,un anumit curaj,dar ori optati pentru un gen orientalist(haiku etc...) ori aprofundati pentru a-l "complica" un pic(umaniza eventual)

începutul e prozaic,dar portretul lui Pavalut este bine conturat,simbolizând boema artistului,fiorul imaginatiei,acel « la musique avant tout chose » Baudelairien …
suntem în veacul de singuratate al lui garcia marquez ,suntem în Patria Melancolie
constat un fel de « descente sur terre » a poetului « marinar »,care si-apropie ocheanul spre semeni si-i lasa sa pluteasca precum într-o pânza de chagall
unele lungimi,inutile dar poemul are ceva indefinisabil ,pur ,uman
strofa cu « colectivizarea « nu mi se pare bine « croita »
apoi trecerea « caleidoscopica » de la o istorie la alta :Pavalut,Alexis,Julia …ne pierdem ....finalul e alt « poem » (cumintel)

dintru început
mi-a spus Păvăluț al lui Hoșcu
singurul loc în care clavecinul este bine temperat
este în pădurea aceasta
știi ce are ea de-i atât de fericită cu clavecinul meu
are-n ea o absență pe care
numai clavecinul meu o umple


lumea spunea despre Păvăluț
că-i dus cu pluta
alții spun că-i lovit cu leuca
cert este că m-am așezat la clavecin
și după primul acord
când m-am trezit
pădurea dispăruse
o luase Crișul într-o primăvară
desigur ca poetul ,binecunoscut,nu are nevoie de sfaturi...

folositi prea des unele cuvinte(de 7 ori "astept",respir etc...)
sunt unele idei indraznete dar textul e excesiv de prozaic,aproape dezlânat...