Despre „dreptul” de a fi antinatural și antisocial, sau o pledoarie pentru un manifest împotriva comportamentului homosexual și lesbian

Orice lucru în întreaga fire urmează un proces logic frumos și lăsat de sus. Toate-și au vremea și speciile se perpetuează într-o horă atât de plăcută, cu timpi și mișcări care, deși regulate, ca de ceasornic, sunt totdeauna spontane și înviorătoare. Florile așteaptă trâmbița primăverii să izbucnească în cântec, desfășurându-și faldurile și parfumul, albine și fluturi în mișcări ca de vis le polenizează, celulă masculină cu celulă feminină se unesc într-o taină a nunții și a rodului, petale cad și rămâne fructul ca un prunc. Acesta se maturizează, produce semințe, acestea murind și îngropate fiind, învie ca moștenitori și duc dinastia mai departe. În lumea animalelor și a păsărilor, în chip asemănător, odraslele cresc, și într-un carnaval și-ntr-un spectacol fenomenal al curtării, în care lupta și mândria masculină dansează la pas cu tandrețea și delicatețea feminină, ca în Eden, mascul și femelă pereche, se găsesc unul pe altul și-ntocmindu-și cuibul, culcușul sau vizuina, în siguranța unui cămin își nasc și-și cresc puii ca aceștia mai departe să ducă ștafeta și blazonul speciei. Dar ceea ce unii reprezentanți ai umanității (care ar trebui de altfel, superior fiind să stăpânească precum un rege de viță veche peste celelalte vietăți, dar care fac în asemenea timpuri de răscruce ca toate celelalte creaturi să-și plece capul și să roșească de rușine ) aduc pe tapet în ultimele decenii e teribil de groaznic și nociv. Comportamentul lor nici măcar nu e ne-natural, că termenul ar descrie o liniștită neutralitate, ci total antinatural și antisocial. Pe lângă că atentează la drepturile familiei sănătoase (bărbat+femeie+copii), la valorile sociale și religioase nobile, asemenea manifestări și asemenea reprezentanți sunt chiar împotriva instinctului de conservare. Să se apuce cineva să facă o cercetare până la detalii în viața înaintașilor acestora și a promotorilor Revoluției Sexuale și va fi cuprins de o scârbă și o oroare nemaiîntâlnită. De pildă, Alfred Kinsey, unul dintre cei mai mari impostori ai secolului XX, pe care James Jones, biograful său, îl descrie ca sado-masochist violent, pedofil, bi-homosexual, curvar, dependent și producător de pornografie, aproape toate studiile care au stat la baza cărții sale „Comportamentul sexual la bărbați”, le face nu pe oameni obișnuiți ci pe activiști homosexuali, pedofili, prostituate și prostituați, hoți, prizonieri și oameni de nimic. Apoi, evenimentul de la care s-a pornit spre mișcarea de obținere de drepturi pentru gay e unul cu totul violent și antisocial. Ce s-a întâmplat la Stonewall Inn, în Greenwich Village, New York, 27 iulie 1969, când mulți polițiști au fost răniți de homosexualii adunați în bar, ne arată rădăcinile murdare ale mișcării. De acolo s-a pornit și priviții unde se ajunge: sute de mii de familii destrămate și sute de mii de copii nenorociți în SUA, Europa și acuma vor să „invadeze” România. Pe de altă parte, cei mai mulți din cei care învață și adoptă un astfel de comportament (pentru că s-a dovedit că nu e o boală, nu e o moștenire genetică) provin din familii disfuncționale, în care le-a lipsit afecțiunea tatălui sau a mamei, sau din orfelinate, deci nu cunosc un model de familie sănătoasă după care să se ghideze. Cu această „celebrare a lunii LGBT” (care-i o profanare și o palmă aruncată României, să nu spun țăranului român de bună-credință care a fost jignit în modul cel mai profund, în ce are el mai sfânt cu ocazia promovării acelui film în incinta Muzeului Þăranului Român) însă, se pare că asistăm la o răsturnare masivă a valorilor, trăim vremurile pe care le descrie Adrian Păunescu, în poezia Parastas, când „legea ajunge fărădelege și fărădelegea lege”. Dacă se sărbătorește luna LGBT, de ce să nu sărbătorim luna hoților, luna criminalilor, luna violatorilor? Cât despre drepturile acestor manifestări și comportamente subumane, e ca și cum ai zice că o floare care-n scurta ei viață nu s-a hrănit decât cu acid, să ceară dreptul la acid. Ca și cum ai zice că trebuie să mănânci nu cu gura, ci cu urechile. Ca și cum at trebui să respecți o lege la fotbal care ar spune că trebuie să-ți dai autogol. Ca și cum polenul ar trebui polenizat, nu florile. Ca și cum cuiul n-ar trebui bătut în scândură, ci în alt cui. E normal ca o societate civilă care are la bază un sistem creștinesc de gândire să protesteze! Încă ce s-a întîmplat odată cu boicotarea acelei activități n-a fost nimic pe lângă ce trebuia să se întâmple! Nu e datoria păstorului să ciomăgească lupul care vine la turmă, sau a câinilor să latre? Nu e normal ca pruncul să țipe dacă cineva rău-voitor îl lovește? Nu e normal să-ți curgă sânge dintr-o rană? Deși societatea e coruptă și păcătoasă, există în adâncuri un filon de aur al credinței în Dumnezeu și al deșteptării neamului românesc care strălucește în asemenea vremuri de cumpănă. Deși n-au făcut-o în cel mai înțelept mod, protestatarii trebuie să existe. Sarea nu trebuie să lipsească din bucate. E-adevărat că am putea fi mai civilizați, putea să vină fanfara militară să cânte Imnul Național și corul Madrigal să intoneze acele cântece religioase. E însă o rușine și o scârbă pentru noi toți că într-un loc de simbol al neamului s-au strecurat acești obraznici și nerușinați reprezentanți ai păcatului! Și Sfânta Scriptură și tradiția creștină, prin sfinții părinți și scriitori, din care amintim ca reprezentant pe Ioan Gură de Aur, condamnă cu vehemență ]astfel de păcate. După mii de ani de tradiție creștină (care au modelat Europa și au pus-o pe făgașul dezvoltării) să vină iar păgânii? Doamne, miluiește-ne! Kyrie eleison!