Irozii

Un poem care transmite o emoție vie, fără să țină neapărat să facă asta. E structurat pe două planuri, un blestem și o litanie, exploatând într-un mod extrem de exact poezia populară ritualică. Într-adevăr, e de presupus că în zilele noastre, în contextul social-politic actual, Iisus ar fi avut șanse suficiente să fie "dezmembrat" în saloanele doctorilor ginecologi. Paradoxal e că flăcăii mascați și plecați cu vicleimul anunță nașterea, nu moartea, iar versurile "Și-n fiece salon ce dezmembrează plozi / E un sobor demonic și-o ceată de irozi", trebuie privite exact în acest context, în sensul că pruncii lepădați au o fărâmă de dumnezeire. În planul doi, iată, poemul devine o rugă, atâta timp cât omul are limitele lui, marginile lui, iar iertarea poate veni tocmai din această cauză, câtă vreme exact cel care l-a însuflețit e de vină pentru acest aspect.