Morar Florin Teodor

Sunt un dalb pribeag și iubit de duhuri, Trec desculț treizeci de văzduhuri. Mă așteaptă lupul alb, strămoșii în soare; Sufeltul de dac nicicând nu moare. Dispărură codrii, iarba e

M-a băgat dragostea-n ședință, Să revizuim orgasmele din an, Am spus că nu este cu putință, Toate au sunat ca un scandal. Doar câteva au mai scăpat, Au fost aiurea inventate Și le uitai

niciodată nu am întâlnit pe cineva ca tine să zboare clipele prin suflet și prin mine din toate ce veniră acum de nu știu unde doar tu îmi ești în inimă un clopot de secunde aproape trist

Ce cald ție trupul, visul îmi e sân, O lume moartă mă bate în amurg, Lacrimile tale în palmă eu le țin, Și ochii tăi în mine parcă curg. Un trup de rouă de mine se lipește, Mă simt

În cazul nerealizări serviciului de verificare a sentimentelor în termenul specificat mai sus foarte sus conduce la nerespectarea prevederilor firești iar distribuitorul de suflete naturale va fi pus

Anul Domnului 2012 mayași au renunțat la viitor noi nu eu tot visez cai verzi pe pereți nu toți doi sunt albaștri fără sens îmi vând rinichi să pot trăi decent îmi vând și un deget cel vulgar obscen

Ca pe vremuri Sunt puțin c-am demodat, Pasăre cu dor de cer, Dacă tot visez pătrat, Aș dansa ca Fred Astaire. Ca Gene Kelly, cânt prin ploaie, Tot din dragoste de viață, Te-aș iubi

Să nu mă satur niciodată de tine, Să îmi curăț cavitățile cu sentimente, Ele să fie proaspete mereu. Să mă aerisesc După fiecare privire a ta. Să îmi scutur visele, Ele să rămână un zbor.

Călătoria continuă,peisajul este neschimbat,eu tot strivit printre crini,rănitul dintre linii.Viața pe un peron,toți oamenii,așteaptă un tren,au o destinație precisă,unii au cumpărat bilete de la

Călătoria continuă,aparent staționară,aparent închis în gara marilor speranțe,Destinul are un plan,mereu el este împotriva multora,chipul pasagerilor este o carte a destinului,privirile lor febrile

Iți scriu iubito ultimele cuvinte; pescăruși uciși pe malul mării, gramatică în declin, aș putea să îți spun de soarele ce se juca în părul tău în vara pe care ai uitat-o și e normal, nu știai cât de

Mai știi în nopțile aproape violet cum îți cădeau cuvintele pe piept eu le lingeam aproape indecent totul era confuz și sunetul absent Mai știi când eu deveneam sarcastic cuvintele se tot

Călătoria continuă,peisajul miroase a crin,gara este de un albastru petrol,culoarea visului meu.Visele mele toate au ca izvor copilăria mea,inocența ulițelor prăfuite,acolo unde vacanțele îmi erau

Doarmeai, pe un pat de frunze, toamna parcă te învelea, Copacii, doar siluete, prin alură, pădurea te ocrotea. Tu, zâmbeai cu zboruri calde, erau aripi de cocori, Șoldul tău dormea obraznic,

Gara este un refugiu al disperării, pendularea între minte și suflet, nebunia obscurului din noi.Viața ne este o jumătate de adevăr, chiar dacă vedem că drumul nu este bun, noi îl ascundem și invocăm

Gara îmi pare stranie, acum gara mă doare, regretul îi stă pe tabela care anunță fără oprire următorul tren spre dezastru. Pe acest tren îl iubesc enorm, pasagerii lui nu prea au probleme reale,