Morar Florin Teodor

poemul iubiri ar fi fără noi iubito ar fi despre păsări zbor și căderi lacrimi de taină și-un râu interior care ne spală și sapă în același timp ar fi despre cântecul toamnei despre amurgul

Și am plecat tăcut spre țara morții mele, Să îți aduc din vis un braț, de mov lalele. Eram cam obosit și pasul îmi tremura, Doar lacrimile umbrei plângeau în urma mea. Nu mai aveam soare, doar

Nu mai poți iubito să mă iei de prost, Când știi foarte bine, toate-s fără rost, Si nu poți să știi cine a mințit, Adevărul este că sunt pus la zid. Trag în mine toți, sigur nu mă doare,

Măști, teatru, sincronizări, defecte, oare când vom învăța să trăim? Bărbat, femeie, aceleași dureri, năvalnic sânge ; te iubesc, te urăsc, balans nebun și nu mai știu de ziua de mâine mai vine.

Este trist, tragic, să -ți împuști sentimentele. Will, un bastard al ultimei rime, la final se cere, restul e tăcere. ete ! io nu tac nu pot mai ales când fac duș. Când mă spăl de

De câte ori mă vei chema,voi fi acolo, Să îți șoptesc de noaptea mea,atunci când plouă, Când picurii ne vor lovi pe umeri și pe față, Să te iubesc,iubita mea în fiecare dimineață. Voi fi

Am iubit femeia,mult,fără de oprire Am tinut-o în așternut dar și în gândire, Am iubito fără jenă,fără să regret ceva, Am cântat-o în poezie,i-am dăruit inima. Am iubit fără măsură,dar am

Nu te cer cu amănuntul, Nu te caut, nu te mint Dar îmi lipsește sărutul, Clipelor din asfințit. Și din toate, doar pe tine, Eu te simt și te miros Ești o floare prin cuvinte, Și în

Mai beau cu Cioran vise, Cu Ionescu deziluzii, Secolul 21 va fi unul religios, sau nu va fi deloc. Nu mai scriu poezie îmi pun gândurile pe masa beției. Sunt un revoltat, în oglindă mereu mă

O viață de om, O ploaie de sentimente, Am asurzit de zgomotul ploii ce cade, Picătură cu picătură, peste noi. Haide iubito, acum este vremea să mă bei, Sentiment cu sentiment, întreg, Tu

Colțul stâng al camerei mele. Deschid frigiderul, visele erau înghețate, Afară e iarnă, le las libere prin cameră. Lumina frigiderului aproape stinsă, Îmi luminează odaia și visele,

Într-o lume, toată albastră, Într-un trup, cu iz de pin, Eu te cred că ești măiastră Și în tine mă termin. Tot cu tine eu încep, Stau privind a tale, inimii, Toate visele îmi trec, Și

Câteodată mă ascund,închid ușa,doar atunci când sufăr,nu pot agoniza pe scenă,nefirescul care sunt mă face să tac în explozia de cuvinte interioare,ce frunză veștedă,mă bate mereu,găndurile îmi sunt