Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Desculți prin ploi

pași

1 min lectură·
Mediu
Nu te cer cu amănuntul,
Nu te caut, nu te mint
Dar îmi lipsește sărutul,
Clipelor din asfințit.
Și din toate, doar pe tine,
Eu te simt și te miros
Ești o floare prin cuvinte,
Și în mine, dor duios.
Dacă toate te îndrumă,
Mereu pe cărarea mea,
Vino, ia-mă încet de mănă,
Fi-mi și inimă și stea.
Și din soare tu ești ruptă,
Și din rai tu ai picat,
Și eu sunt un fel de luptă,
Și mă simt prin flori linșat.
Tu îmi ești catifelarea,
Ființei mele, chip ridat,
Simt în tine disperarea,
Dorului de-a fi păcat.
Și din toate ce trecură,
Undeva pe drumul meu,
Nu mai tu îmi stai în gură
Și în privire curcubeu.
Lângă tine dorm în pace,
Lângă tine sunt un prunc,
Fără tine ce m-aș face,
Fără tine eu mă frâng.
Ești minunea din poveste,
Ești o zână din alt dor,
Ești în mine numai creste,
Ești în mine un fior.
Te iubesc, că doar iubirea,
Ne alege să fim doi,
Și ne-ntreabă fericirea,
De ce stăm desculți prin ploi?
001.093
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
178
Citire
1 min
Versuri
36
Actualizat

Cum sa citezi

Morar Florin Teodor. “Desculți prin ploi.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/morar-florin-teodor/poezie/14003487/desculti-prin-ploi

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.