Poezie
Caruselul timpului
pași
2 min lectură·
Mediu
Lumini multicolore își poartă zborul
dinspre cer către tine abisul are formele primilor zori
căderea este chemare și pierdere
dizolvare a atomilor treaptă cu treaptă
mă dezintregrez în lumină
sub imperiul născut din tremurul halucinant al ființei
mă nasc pasăre de foc cu zborul
o cruce în plenitudinea amăgirilor
mă lepăd de sine și mă înalț
penele îmi strălucesc ca ultima speranță
și vindec timpul lepădându-l de spaima sfâșietoare a morții
secundele de zbor sunt primele lacrimi albastre
adâncite până la extaz
în liniște veghind uitările subțiate
marginile lumii au evadat după căderea noastră-n păcat
sfâșie-mi vederea și uită-mă
descătușează-mă de soarele zeilor eterni
cu zborul prin zbor să mă vindeci de îngeri
geometrie a cosmosului organizat de întâia mișcare
și vârtej al devenirii transfigurate
prinse în caruselul timpului
big-bang-ul primordial am fost noi
două căderi de ape
nostalgie dupa primordialul clocot ce pune în mișcare fulgerări nebănuite
melancolii nesfârșite după primăvara eternă a copilăriei
atunci când în ochii tăi se oglindea apa botezului
mult prea târziu pentru participarea la ospățul din gradina Ghetsimani
vânzarea de iubire lasă pe chip sărutul lui Iuda
fără durere urechea-mi plânge cu sânge de soldat
sufletu-mi este progresiv
însuși idolu' meu e un Dumnezeu liberal
îngrădit de concepte pot muri liniștit și fără de aripi
am să mă nasc iar din lumină îmbiind întunericul
cu senzația întâei respirații
scânteie de viață plesnind asemenea unui mugur
îmbrățișat primăvara de razele concentrice ale iubirii.
002.224
0