Monica - Nicoleta Făgețean

ziua senină se numea zi senină – asta da tulburare... acordeonul, în pivnița genunchiului mugure pieptenele bej aspiră lemnul cefei – o pipă răsturnând foile fragil

liniile cădeau verticale din cer printre cărămizile cu care tu îți construiai un aeroplan nu știu cine ar fi avut curajul să coboare pe hornul inimii copiii se luaseră la trântă cu un animal

material excelent. în banca oratoriului de crăciun, ridul deschide ochii renii se îmbăiază, negativul de pe turla miresei bate clopotele toc-toc, ciocănitoarea apare și sparge miezul

Literele si cifrele acasa la fetita O fetita statea in banca si facea lectii. Dintr-o data usa se deschise si aparura niste cifre si niste litere. Toate dansau in feluri diferite: una dansa

ningea intens pentru că eu mă temeam de catedrala din ulm, de munți și de lacuri de veneția mă temeam și de apele ei cu gondole, până și de porumbeii uscați mă temeam mă temeam de rochiile mele

i se făcuse milă, abdomenul pulsa mi-e frică să cobor până la tine – călăuza o să mă ducă din zonă și camera dorințelor n-are ușă, se vede și? e vorba despre abandon, înțelegi cum eram cu

îmi vine să fac cele mai neașteptate lucruri deunăzi pe coate prin manșeta ta am ajuns în piața san marco ai luat-o pe scurtătură – mi-ai zis crezând că sunt un porumbel nu mai zbor de mult, ai

n-am să mai plec la capătul lumii pentru nimeni de aici se poate citi în mine cina fără de taină, am aflat fiecare frunză care cade cu un milimetru mai în stânga brațelor mele îmi amintește ca

mireasa avea genele lungi și un baston – i-l dăduse bătrânul maestru spadasin \"până aduc eu săbiile, te rog să-l îmblânzești\", îi spuse privind-o cum merge în corabia plină-ochi cu lumină întoarsă

tu nu mi-ai spus niciodată te iubesc îți arătam acoperișurile fumurii ale orașului stelele amestecate cu rădăcinile mele de os mai adânc de cer am ajuns să dau de un diapazon avea șapte

mi-e dor de tine... am cules șoapta de pe buzele tale, și aproape m-a durut perlă coborând într-un sipet

solul nu avea dreptul să obosească strânsese merele preafericite de pe trena regală el credea că umerii prințesei încă ard din vară alerga de trei săptămâni fără scăpare irișii ei pe spuma

curățam cartofi înainte să adorm devenise ultimul meu hobby după vacanța la mare dacă aveau mult praf – cu atât mai bine sigur că ei veneau din

fiecare nouă zi îmi pare un grumaz întins Tată, îi zic, eu sunt fiul risipitor el taie berbecul, se îmbracă în aceeași culoare când îngenunchez în poala lui - nor pe cerul dialogului cu cerul

mă culcușesc între umerii Zilei, geamăna mea soră care mă ia de mână și mă poartă prin lumea plină cu fel de fel de oglinzi. oglinzile sunt oglinzi numai când mă privesc în ele, în rest seamănă cu

târziu am aflat că după noapte nu începe nimic pentru că nimic nu se sfârșește iarba călduță e aspră uneori când nu știi să te așezi pe moliciunea ei mi-am vopsit cărămizile în culori

podul mătăsii și cărțile cusute acolo jos pe tiv ceața cămării are corsetul lucios sunt fascinată lucrurile miros ca mine sub tigăi scrisorile sunt pătate uleiul e vechi când o

trag de un fir: spinul pare un munte vârful agață covorul norilor spinul acesta multiplicat în mandala e solitar adânc e spinul unul care se lasă privit în geometria și plastica sa

o să mă înveți să pictez luna, galbenă creangă? o să afli salutul tigrului, coaptă extensie o să-mi arăți un drum sub pădurea vulcanului gri? o să îmi pun o bluză înflorată și

în apă era ascuns un sfânt. o literă ici, ca o bășică abstractă îmi colora tenul până la ultimul rid (intră în secerătoare, hornul te va duce înapoi) ~ pas cu pas descopăr că o zi

prietenul evreu și prietenul arab alergau cu fâșia comună de zmeu – ca un pește se zbătea orizontul la ora ceaiului, mărgelele bleu ale rândunicii vesteau ploaia rituală ~ mergeai

A fost odată ca niciodată un leu care s-a întâlnit cu o căprioară. Și căprioara se plimba pe un pod, unde s-a întâlnit cu alte căprioare. S-au mirosit! (căprioarele!) Leul a vorbit cu

căpătuită frunza pe podele îndoaie un milimetru din căpăstrul iepei cu picioare de metal hainele negre acoperă calul dincolo de genele stufărișului de plumb lebăda mă atinge peste

băiețelul meu mi-a adus ca animal de casă un delfin: \"mângâie-l pe cap\", mi-a zis apoi am primit un pui de broască țestoasă și o rață într-o lopețică: \"s-o lași aici, îi place\" s-a supărat