Monica - Nicoleta Făgețean

te aștept nu ca până acum fără să te aștept te aștept mantoul sonor foșnește descheiat la umerii de împrumut contrastul e evident mai ales când intră în joc ploaia și bumerangul atinge

viitorul îngăduie pulpelor gri de floarea-soarelui înaintarea pe tabla de șah a zilei n-am să las nici un paznic să ia chip de femeie cât timp lanul se scutură în tine surorile caritabile trag

sub plicurile roz, timbrele nu dădeau niciodată greș. ardeau în numele călătoriei. eram frântă. am pescuit un inel de aur, cu coada roșie rândunică. zidul era aplecat, m-am adăpostit slabă

la capătul unui drum lung – un drum. grădinarul a pregătit tot ce trebuie pentru un trandafir cum altul nu-i, ca să rămâi trebuie să ieși uneori la granița dintre tijă și spin. incantație: nici

a fost odată A și multă liniște el îmi vorbea: nu există zile rele - din vas în vas se scurge un vin de ospăț a spălare multă ea coase în puncte pe etamina sacului cu grâu pasărea

năvalnicul păsărilor o trimise înapoi ce cauți aici, bătrâno? am fereastra ruptă, domnișorul meu. piciorul în apă n-a mai intrat de când coasa buzelor a tăiat bârlogul. băiatul m-a lăsat lângă

Tu egal cu toate egal doar cu lumina cu pâinea cu vinul cu viul Tu clar ca o tobă mică scris de jos în sus ca vântul prin lan ca ochiul în aici neștiut știut de rotund discret alb pe

jumătate fluture pe jumătate cărămidă greu tu frate copac de oase cu rădăcini sticloase nu mă zidi vicleana vulpe mi-a smuls spre seară penele negre la subsuoară trei iezi mă așteaptă în

geamuri aburite fluturele primește în dar a doua pereche de aripi creionul face hârtia pârtie de zbor

lucruri mărunte: contra vântului îți aprinzi țigara sub părul meu (viorelele încă nu...) bariera în roșu și alb avea o morișcă dorințele mele prinseseră viteza

pentru oaia rătăcită pe cale, păstorul cântă din fluier - alteori tace.

ca să ajungi printre rufele lumii mele nu-ți trebuie vâsle fugi în timpul procesiunii cuptorul și-a retras plăcintele, pelinul era o iarbă ca luna unicitatea e o porcărie cu cavitatea ei

să nu crezi că floarea de regina-nopții peste care a căzut promoroaca nu va mai înflori erai mătăsos zicându-mi: scoate boabe și coase-l coase-l… * prietenul imaginar al foarfecii

suntem decupați cu metrica dragostei verbul ne trece puntea suspinelor reale păsări ciugulesc pâinile amestecate cu pești mereu dintr-o singură firimitură inima

ca să se împlinească scripturile inimii mele, nufărul ce se descompune încet iubit va fi până la fund… în dintele din vale, capra bătrână așteaptă mâna clarei tu simplu ești ~ o

îl așteptam ca și cum ar fi trebuit să vină. neapărat de departe. inițiatic, el trebuie să parcurgă un labirint pe care l-am tricotat din piele de penelopă aspră. mesaje contradictorii ar

hei, vrei să ne jucăm de-a sărbătoarea? învață-mă, copilul meu... mami, știi ce-am visat azi-noapte? un iepuraș și un copac cu mere... mașina era făcută din nisip de aur... și ochii mei din

scăpasem de singurul pieptene mișcător mai departe norul devenise un cârlig ce rug! ^ pădurea cheală își punea în ordine imprimeul cu frunze - egală noaptea ^ am ajuns la marea

copacii mătură cerul - nici o scamă pe nori!

ceasornicarul alunecă pe o pană (care face timpul să zboare) o stradă mai încolo, copilul bandajează îngerul

m-am întâlnit cu Iupidup la capătul celor 100 de zile în care mă rătăcisem în pădure am intrat pe ușă cum m-a învățat miriam am ajuns la căsuța păpușii am zburat înotând pe spate am înotat

sunt atât de puțin atașată de lucruri mă sperii moartea e un lucru în care noi nu avem coajă iubite doar străluciri de vrei să mă găsești în contra curentului e o casă din bețe de