pojghița călătoare

sub plicurile roz, timbrele nu dădeau niciodată greș. ardeau în numele călătoriei. eram

frântă. am pescuit un inel de aur, cu coada roșie rândunică. zidul era aplecat,

m-am adăpostit slabă moartă. în sala de judecată se striga după soarele care

plânge, fetițo, de trei zile încoace. blana scaieților acoperă câmpul, gâturi lungi

cu fileturi teșite par spice. ce e mai jos de camera cea mai joasă? întreb împărțind

boabe pestrițe. intru în cadența darurilor ca în cort, în loc de tălpi - potârnici

când o să-mi aduci iarbă, fii muntele...