Plangand
Sfasietor, patetic
Si teatral,
Statea-n genunchi
Cu ochii stransi
Si suspinand
Cu afectare...
L-am contemplat
In nemiscarea-i
Dureroasa
Si i-am deplans
Sufletul
E amurg
Si soarele-si semneaza
Condamnarea la moarte,
Plangand
Cu lacrimi de foc
Si de smoala;
Clipe se scurg,
Ochi lacrimeaza,
Sufletul moare...
Sunt condamnat la viata
Si asta
Si totusi, nici o rezolvare. Nimic concret. O joaca de-a destinul. Inevitabil, totul e fara de rost.
Aici- in organul acela mic din spatele paratiroidelor- e sufocant de frig. Pare tot trecutul un
De ce ma strangi in brate
Si imi soptesti
Atat de calduros
Ca ma iubesti?
Tu chiar n-auzi,
Printre saruturi,
Cum geme-amorul nostru
Agonizant
Si cum icneste?
De ce esti orb?
Tu chiar nu
Nu stiu de ce, de cate ori iau pixul in mana si caietul sa scriu e...mistic. Simt asa, ca o nostalgie si totul incepe sa aiba consistenta fluida. Gandurile, sentimentele, fricile, bucuriile,
Curge o lacrima......se strange in mine viforul de-afara...as vrea sa pot mai mult decat pot. Strigatul asta mut ma-ncremeneste. Macar o soapta uneori ar fi de ajuns.
Ingenuncheata in fata evidentei
