Poezie
Canopus
(re)flux
2 min lectură·
Mediu
nimic nu făcea concurență trupului alb marmoreean
decât aceste umbre zimțate
desprinse parcă dintr-un abia perceptibil os calcaneu
- o sferă împinsă de vântul oceanic.
ascunsă privirii, derizoria noastră trăire pulsa.
o închipuire albastră pe jumătatea rănită de cer
învăluită întro spirală mult mai înaltă. deasupra fluviului
steaua Canopus cobora odată cu valurile
aidoma leneșelor mișcări de gondolă
surprinse în lumina farului, apoi
neobișnuite ninsori peste contururi colorate de șlepuri.
nici un fel de țipât de pescăruși, nici un fel
de perdea să acopere vidul cosmic. doar la stânga
obișnuia să moară, cu mâinile-n șolduri
câte un crab aiurit pentru a nu știu cât a oară.
se dezlipi de tot ce era vulcanic
de razele umile, sângerii ale nopții
de câlcâiul primului Început, de ochiul
ne-nveșmântat coborât în mijlocul templului.
simțea obscuritatea strecurată sub fiecare fereastră
bărbați și femei fugind speriați de abstracte statui
dând vamă tăcerii scheletice trupuri. era tulburat.
orașul se lăsa devorat și la rândul lui devora
ideile, verdele pur, rațiunea și praful de pe stradă.
"vânt răcoros, tu îmi sporești singurătatea
odată cu valurile. pe umerii tăi poeții
așează cupe de argint și guano, roze întrupări
ale corăbiilor fără nume, arzând în cerul de seară.
lasă să ningă peste luciul acestui bizar legământ.
acoperă trupul de răni, faldurile de marmură
ale acestor statui, fațadă lângă fațadă."
plouă. plouă cu umbre zimțate
cu jumătatea de cer rănită de dangăt de clopot metalic
plouă peste contururi colorate.
undeva un câine orb rodea un colț de zid dărâmat
sprijinit de o sferă gigantică.
025127
0
RR