Poezie
tu nu stăpânești furtuna...
1 min lectură·
Mediu
aud cum respiră râsu', plânsu'
din noi, o sforțare a plămânilor
striviți de prea multe măști
căzute în dizgrația cuvintelor
mâinilor martori, atâta efort
doar pentru a nu-ți spune nimic
pândind la o oră târzie un tren călător
și umbrele lui de cândva, dantelate
negru de fum, lumini în tunel
înnodate
aud cum respiră râsu', plânsu'
din nou, o sforțare a fluturilor pământii
și a două pleoape risipite-n migrație
crampe a unui cer androgin
umbra unui zid scund
de nubilă creație…
degeaba mă mângâi
simt toată greutatea acestui pământ
ancorată de ceea ce vrei tu mai onest
întrebându-te câteodată
de ce ești singură…
șoaptă
tu nu stăpânești furtuna
stăm doar aici
doi melci carnivori într-o singură spirală
așteptând un ce… monoton
și poate o iubire de-o vară
001240
0