Poezie
o ploaie de culori schimbătoare
1 min lectură·
Mediu
fremătau constelațiile
pe fundalul mov al mării închipuite de vechii atlanți
piele de rechin întinsă la soare
în culori schimbătoare
o ploaie de ceasornicari
măsurând osatura timpului cu scoici în spirală
fiecare amintire
păstrează strigătul prăfuit al trupului de bărbat
izbit cu putere de-o banchiză de gheață
verdele-crud scorojit
spălat de efluvii
plutind fără noimă
plutind mai cu viață
ce putere nebănuită în bobul de orez
desprins din zborul perfect al porumbeilor albi
la ieșirea din catedrală
câtă justețe în fiecare pas
câte cuvinte fără semne de îndoială
ne puteam prăbuși în imaginea celor doi heruvimi
îmbrățișați în spirale de fum
umbre de flori de cireș
ce planau pe o apă frivolă, solară
ne-am mulțumit cu ploaia ce lunecă ud
peste trupuri de scoici
un ceasornicar cu vele de lux
inelele planetei Saturn
cu o piatră de jad atingând îndepărtatul pământ
ca un deget pe o venerabilă rană
ai răspuns „da”
în ritmul cântărețior zăvorăți în culorile curcubeului
atârnând conuri violete de brad la buchetul de flori sânziene
aveam răsuflarea tăiată - A.M.
001.217
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Mondea Adrian
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 173
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 32
- Actualizat
Cum sa citezi
Mondea Adrian. “o ploaie de culori schimbătoare.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mondea-adrian/poezie/14094286/o-ploaie-de-culori-schimbatoareComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
