vibratie

fără nici-un ritual păsări străbat orașul înainte de a se arunca peste viața tihnică din ploi umblete nicio picătură din cerul de fier doar case albastre răscolite de ramuri fără nici-un motiv ciocane în piept se abat acum unele peste altele încercând să spargă zidul celei de-a patra terase icoane ce noapte ce gangsteri ghetouri stelare omul de rând și-a deschis aidoma ochii o stambă într-o grădină de regi un povârniș ascuns pe linia zării o roată pusă în mișcare de puhoiul torentului cele mai mici gânduri zboară fâlfâind din aripi peste olane și streșini un aer de mulțumire călător mai sus în aparența ideii de apă de acum ruinată ca o răsplată a priceperii miroși a octavă și zbor a întindere peste minunatul inspir rătăcit în care se-mbarcă visele mele toate capturate de același zefir cântăreț la lăută și șoapte o notă a picăturii de alb revărsată peste marginea lunii aș vrea să fiu o plăsmuire a timpului tău fără acte o muzică absolută ce-și camuflează rigiditatea evidentă pe șase lungimi de octavă poate una mai jos așezată la picioarele tale o pasăre-n alb dansul a doi cufundari în încercarea de a se inspira unul pe altul dezvelind puțin câte puțin din minunatul joc al ritualului cuantic curând inimile noastre vor săpa adânc în container vor începe să-și facă de cap cu o rangă cu gheare