În lumi paralele,
Urc pe schele,
Iluzia mă desparte
De acele lumini deșarte.
Caracterul e voința,
Dar simt că e obișnuința,
Nu mă mai arde
Acele lumini deșarte.
Un vis îmi sacrific,
Pe
În pacea trecătoare
Sufletul chinuit se zbate,
Viața ce se stinge, corpul moare,
Trece în neființă … poate;
O singură dorință,
Restul a rămas în spate,
Se transformă în speranță,
Se strecoară
O lumină aștept, de-atâta timp,
Și trosnetul oaselor ce mă ating,
Mă învăluie gânditor, spre tine.
Pana bulgărelui tău de gheață,
Înșiruie amintiri pe viață,
Scrâșnind un gând de nemurire.
Ploua-ncet și cald deasupra-mi,
Pielea arde-n putred învăluită;
Plouă-ncet și rece deasupra-ți,
Palidă și corogită …
mai ai de spus încă multe …
Fuge umbra, luminându-și urma,
Caută
un lung preludiu de amăgire;
o părere scumpă de iubire;
un glonț trecut ca un fior;
rezultatul câtorva clipe de dor;
trecutul ascuns în prezentul viitor;
copilăria întinerită la bătrânețe;
...
Când frunza adie
Lacrima pustie
Tremură-n privire,
Un glas de amintire.
Un cuvânt de adio
Și-o ploaie măruntă
Ce cade fierbinte,
Din nou.
Un cutremur ce-ngheață
Și rupe singurul fir de
Cetate-nghețată, în taină te clădești,
Eternul preț vândut pe libertate,
Trainica răsuflare și prezențele deșarte,
Iluzia oroarei și azi îmi amintește.
Infinitele coridoare străbătute
De
Mâna înghețată, s-o topești în lumină,
Să ai curajul să sfărâmi cu pumnii
Piatra de durere, de pe inima rănită,
Sloiul de iluzii, pe stindardul păcii.
Sufletul deznădăjduit să-l
Mă strânge de gât,
Mă sufocă până la ochi,
Mă răcește toată, mă îngheață,
Îmi scoate sângele din mine, șiroaie
Ce mă-ncălzește, fierb în vâscoasă,
Simt mintea, mă lasă, și iarna vioaie
Îmi i-a
Un singur ceas de adio …
Și-un singur sâmbure de adevăr păstrat în vorbă, atât îmi mai poate oferi. Atât îmi poate oferi această clipă, atât îmi mai poate oferi viața, doar atât … și numai tu.
Te
Din crâncena luptă
Iese pulberea luptătoare,
Și viermele triumfător
Înghite totul până la soare.
Tablou de septembrie,
Sângele scurgându-se
Îmbălsămând pereții albaștrii,
Iar soarele rănit
Am obosit de-atâta mers
În sfârșit marginea o zăresc
O lumină … o rază …
Și totul se va sfârșii … în curând.
Aștept s-apună soarele
Să dăinuie-ntunericul
… din mine să crape
Un monstru
O sticlă spartă
Într-un colț suspină,
Iar diavolul, își șterge mâinile,
Crezând că astfel orice vină ...
Păcatul, de-a te fi născut, dispare.
Un sâmbure-ntr-o grindă
Se cutremură ... de
În oglindă m-am privit
Am văzut și durerea, am văzut și aiureala,
Neștiința, nepăsarea,
Amețeala și orbeala;
O lume se învârte
Printre cioburi reflectându-se
Materie adunând
În ani și ani de
