Poezie
Virus infinit
1 min lectură·
Mediu
Mă strânge de gât,
Mă sufocă până la ochi,
Mă răcește toată, mă îngheață,
Îmi scoate sângele din mine, șiroaie
Ce mă-ncălzește, fierb în vâscoasă,
Simt mintea, mă lasă, și iarna vioaie
Îmi i-a prizonieră inima,
Mă lasă fără viată, mă pierd în neant,
Încerc să-mi adun gândurile
Străine pe gheață, patinând în zadar
Fugind în gol de umbra pustie
A haosului din ecoul isteric
Ce mă urmărește-n pământ,
Îl văd cum îmi mănâncă din oase
Să nu rămână nici ele duse de vânt,
Rătăcind prin vidul alb
Al voalului de mireasă
Scurmând adânc, căutând,
Și viciul cel mai ascuns mi-l roade
Îmi scoate durerea la suprafață.
… E-un cântec nesfârșit,
O dorință ne-nțeleasă,
S-a-ncălzit la mine
Acum tremură-n margini
I-e frică să nu-l resping,
Să nu moară singur,
Acum când am crescut
E mult mai ușor să mă opun,
Dar mereu am ales drumul cel mai lung
Și nu vreau singură să mor
Să-mi rămână doar în țărână
Niște oase zburând, rătăcind,
Printre bacteriile devoratoare
Ce abia așteaptă
Încă unul pierdut.
002229
0