Miteak Pruteanu

timpul în fugă de iepure șchiop alungă neîncrederea pe-aripa frânt-a ierburilor vii căldura-și caută ocolu\' în colț de bancă ruginită cu miros de lemn proaspăt asemeni cărții din

Bate vântul eu n-aud, Plouă dar eu nu mă ud. Toate gândurile-am îndreptat Spre un loc îndepărtat. Arșița cică mă arde, Crivățul chiar mă usucă La ale tale mâini calde Gândesc când nu am

Stagiul impus e pe jumătate; Învârți lumea tridimensional, Cauți o picătură de dreptate De care să te lipești pasional. Robotul din tine se zvârcolește Prin parcuri, pe drumuri, pe

Uite ce... îmi pare rău pentru ziua de ieri! A! s-a-ntâmplat mai demult?!? Oricum, vreau să-mi cer scuze, primești? Știi, eram cuprins de dorul de-a aduna averi... Capul meu era vrăjit de-al

Pe-un ram de tei stă agățând O frunză-n ciocul ei ținând, Catifelat, un strop de rouă, Începuturile-amândouă. Pe zidul pustiit se-așează Covor de frunze iarăși noi, Sufletul nostru-ncă

Un fir de praf răzleț se-ascunde Sub mantaua ierbii mătăsoase Strivită de picioarele unei bănci Mlădioase. Se-aude foșnetul primei file Mirosul cămășii de brad ’Mprăștie-n văzduh Prima

Când în ochii tăi privesc Să te sărut eu îmi doresc Dacă tu mi te opui Între noi dragoste nu-i. Așa a fost, așa va fi Ne vedem doar când e zi Soarta, cred, ne-a blestemat Să nu-ți stau

Din întunericul strălucitor al nopții Un gând negru mă frământă Nu pentru a lui culoare Ura el o reprezintă. Înfundat de valuri gri Și-acoperit fără de milă La lumină voi ieși Dacă trec

Lebede în lac se scaldă Alături de raze de soare Gândurile-mi sunt îndreptate Spre o dulce vietate. Este ploaia ce umezește Dogoarea care îmi arde Inima și al meu suflet De dor, de jale

cu dor de casă mă îndrept pe scara biruinței și plec, plângând, capul spre pământ... te-aștept IISUSE, eu te-aștept, te-așteaptă omenirea. și tot ce-a mai rămas din ea așteaptă

Chinuit de-ngândurare, Vreme-urâtă, supărare Îmi permit să mă gândesc Doar la chipu-ți îngeresc. Plâng și într-una suspin Simt doar gustul de pelin Strig la cer, vreau o lumină Să vină să

Amintirile ce-mi trezesc a ta privire O carte-aș scrie și tot n-aș încheia Începând cu blânda copilărie Sfârșind cu aspra vârst-a mea. Privesc câteodată-n gol, poate De ele voi putea

există printre noi măi frate râme ce mănâncă pe săturate alte râme fac declarații că învinșii au dat bir cu fugiții nu s-au putut apăra cuceresc astfel inimile lumii devenind doar ei

credeam că abisu-i infim, îl pui ușor în buzunar, strecori sub raza palidă a lunii un cântec cu glas de cleștar ȘI valuri de ecouri se izbesc cresc amplitudinea tot cresc infinitul

Demidulce e vinul ce-mpreună am servit, În paharele de cristal cu gustul vrăjit Rugos, la capătul piciorului, Din înfățișare, un praf se lasă E-otrava ce ți-am pus Acum bea-l, ești

Cenușie, mohorâtă s-ar părea Vremea că rămâne-n urma ta Bolta gri ca o cupolă stă Și ne-acoperă cu-a sa umbră. Niciodată negru nu a fost Curcubeul ce ploaia ne vestește Poate azi din a ta

Un sunet liniștit se-aude în surdină O gâscă fuge să prindă o albină Pământul e-nghețat dar încă primitor Roadele se scutură, plânge-ntregul popor Cu lacrimi de zăpadă, cerul plânge iar În

Zgomotul ce mă-nconjoară Urcă treptat ca pe-o scărișoară Și-amplificat de ecou Seamănă cu ceva nou. Nou dar totodată vechi Zgomotul din urechi Un haos provoacă-n mine Fără să mai știu de

Cum pământul își așteaptă De la soare lumina să-i fie dată Eu îmi aștept iubirea De la tine dragă fată. Câte veacuri vor mai trece Până te vei hotărî? Câte stele se vor stinge Până ce mă vei

Un tezaur am descoperit Și ca să vezi te-am invitat Din prima clipă când te-am zărit Am știut, voi fi refuzat! Împodobit cu raze de argint Ce în lumină străluceau În doi bulgări de

m-am întâlnit odată cu un artist era micuț numit Petruț simplu-n vorbire ’ntortocheat în vers l-am ascultat din mers trenul pufăia pe nas haiku-ului îi dădeam glas o parodie macedonski

Înnourat, frig și vântul bate Noi lângă sobă toată ziua stăm Amintirile ne zboară, în somn ne vedem Sărutul morții ne-ndeamnă să-l încercăm. Răceala ne chinuie, o simțim în suflet Să ne-nghețe

Deși cu-ale sale flori înmiresmate Imaginea primăverii e ca divină Pe lângă cea a iernii cu troiene Se-aseamănă c-un mic pui de găină. Iarna-și țese flori de gheață Picturi rupestre sunt pe

În pragul răbdării, sub umbrele tale Ai pus rămășag că iar pic Deasupra neîncrederii spiritului agale Visele zboară și mă ridic Trunchi de copac pregătit cu-o secure Alături în balta de sânge