timpul în fugă de iepure șchiop
alungă neîncrederea
pe-aripa frânt-a ierburilor vii
căldura-și caută ocolu\'
în colț de bancă ruginită
cu miros de lemn proaspăt
asemeni cărții din
Bate vântul eu n-aud,
Plouă dar eu nu mă ud.
Toate gândurile-am îndreptat
Spre un loc îndepărtat.
Arșița cică mă arde,
Crivățul chiar mă usucă
La ale tale mâini calde
Gândesc când nu am
Stagiul impus e pe jumătate;
Învârți lumea tridimensional,
Cauți o picătură de dreptate
De care să te lipești pasional.
Robotul din tine se zvârcolește
Prin parcuri, pe drumuri, pe
Uite ce... îmi pare rău pentru ziua de ieri!
A! s-a-ntâmplat mai demult?!?
Oricum, vreau să-mi cer scuze, primești?
Știi, eram cuprins de dorul de-a aduna averi...
Capul meu era vrăjit de-al
Pe-un ram de tei stă agățând
O frunză-n ciocul ei ținând,
Catifelat, un strop de rouă,
Începuturile-amândouă.
Pe zidul pustiit se-așează
Covor de frunze iarăși noi,
Sufletul nostru-ncă
Un fir de praf răzleț se-ascunde
Sub mantaua ierbii mătăsoase
Strivită de picioarele unei bănci
Mlădioase.
Se-aude foșnetul primei file
Mirosul cămășii de brad
’Mprăștie-n văzduh
Prima
Când în ochii tăi privesc
Să te sărut eu îmi doresc
Dacă tu mi te opui
Între noi dragoste nu-i.
Așa a fost, așa va fi
Ne vedem doar când e zi
Soarta, cred, ne-a blestemat
Să nu-ți stau
Din întunericul strălucitor al nopții
Un gând negru mă frământă
Nu pentru a lui culoare
Ura el o reprezintă.
Înfundat de valuri gri
Și-acoperit fără de milă
La lumină voi ieși
Dacă trec
Lebede în lac se scaldă
Alături de raze de soare
Gândurile-mi sunt îndreptate
Spre o dulce vietate.
Este ploaia ce umezește
Dogoarea care îmi arde
Inima și al meu suflet
De dor, de jale
cu dor de casă mă îndrept
pe scara biruinței
și plec, plângând, capul
spre pământ...
te-aștept IISUSE, eu te-aștept,
te-așteaptă omenirea.
și tot ce-a mai rămas din ea
așteaptă
Chinuit de-ngândurare,
Vreme-urâtă, supărare
Îmi permit să mă gândesc
Doar la chipu-ți îngeresc.
Plâng și într-una suspin
Simt doar gustul de pelin
Strig la cer, vreau o lumină
Să vină să
Amintirile ce-mi trezesc a ta privire
O carte-aș scrie și tot n-aș încheia
Începând cu blânda copilărie
Sfârșind cu aspra vârst-a mea.
Privesc câteodată-n gol, poate
De ele voi putea
există printre noi măi frate
râme ce mănâncă pe săturate
alte râme
fac declarații că învinșii
au dat bir cu fugiții
nu s-au putut apăra
cuceresc astfel inimile lumii
devenind doar ei
credeam că abisu-i infim,
îl pui ușor în buzunar,
strecori sub raza palidă a lunii
un cântec cu glas de cleștar
ȘI
valuri de ecouri se izbesc
cresc amplitudinea
tot cresc
infinitul
Demidulce e vinul ce-mpreună am servit,
În paharele de cristal cu gustul vrăjit
Rugos, la capătul piciorului,
Din înfățișare, un praf se lasă
E-otrava ce ți-am pus
Acum bea-l, ești
Cenușie, mohorâtă s-ar părea
Vremea că rămâne-n urma ta
Bolta gri ca o cupolă stă
Și ne-acoperă cu-a sa umbră.
Niciodată negru nu a fost
Curcubeul ce ploaia ne vestește
Poate azi din a ta
Un sunet liniștit se-aude în surdină
O gâscă fuge să prindă o albină
Pământul e-nghețat dar încă primitor
Roadele se scutură, plânge-ntregul popor
Cu lacrimi de zăpadă, cerul plânge iar
În
Zgomotul ce mă-nconjoară
Urcă treptat ca pe-o scărișoară
Și-amplificat de ecou
Seamănă cu ceva nou.
Nou dar totodată vechi
Zgomotul din urechi
Un haos provoacă-n mine
Fără să mai știu de
Cum pământul își așteaptă
De la soare lumina să-i fie dată
Eu îmi aștept iubirea
De la tine dragă fată.
Câte veacuri vor mai trece
Până te vei hotărî?
Câte stele se vor stinge
Până ce mă vei
Un tezaur am descoperit
Și ca să vezi te-am invitat
Din prima clipă când te-am zărit
Am știut, voi fi refuzat!
Împodobit cu raze de argint
Ce în lumină străluceau
În doi bulgări de
m-am întâlnit odată
cu un artist
era micuț
numit Petruț
simplu-n vorbire
’ntortocheat în vers
l-am ascultat
din mers
trenul pufăia pe nas
haiku-ului
îi dădeam glas
o parodie
macedonski
Înnourat, frig și vântul bate
Noi lângă sobă toată ziua stăm
Amintirile ne zboară, în somn ne vedem
Sărutul morții ne-ndeamnă să-l încercăm.
Răceala ne chinuie, o simțim în suflet
Să ne-nghețe
Deși cu-ale sale flori înmiresmate
Imaginea primăverii e ca divină
Pe lângă cea a iernii cu troiene
Se-aseamănă c-un mic pui de găină.
Iarna-și țese flori de gheață
Picturi rupestre sunt pe
În pragul răbdării, sub umbrele tale
Ai pus rămășag că iar pic
Deasupra neîncrederii spiritului agale
Visele zboară și mă ridic
Trunchi de copac pregătit cu-o secure
Alături în balta de sânge