timpul nu se lasă tăiat

Poemul construiește o alegorie tulburătoare a încercării de a înțelege, de a atinge sau de a opri timpul. Gândit ca un gest de îngrijire – tăierea unghiilor bătrânului – textul devine o luptă aproape mitologică între voința umană și materia dură a istoriei personale și universale.Imaginile sunt grele,foarte grele, tactile, aproape violente, iar timpul capătă consistență: devine lespede, os, rădăcină, mormânt. Dincolo de actul fizic, e o căutare a esenței , vers cu vers, pas cu pas se descoperă că timpul nu poate fi învins, doar revelat în durerea și înrădăcinarea sa. Versul-refren „timpul nu se lasă tăiat” capătă putere cu fiecare repetiție, transformând poemul într-o meditație despre memorie, moarte și neputința de a rescrie trecutul. Las o steluta pentru acest poem dur si bun al timpul care nu sângerează.