Poezie
aniversare la peco
1 min lectură·
Mediu
încă o lumânare s-a aprins lângă tâmpla ta
încă o vertebră de ceară alunecând pe scurgere
un an făcut scrum la marginea drumului obișnuit
până la peco
la masă te așteaptă aceleași două torturi
nu-i nevoie să alegi, primești din amândouă
din cel de frișcă și vanilie,
din cel de bice și cuie ruginite
pe cap ți-au pus o coroană de flori
să te obișnuiești cu mirosul de pământ, râme și rădăcini
în dar ai fi vrut o umbră, dar ai primit
câte un minut pe musafir
adieri de benzină, lumânări suflate
-n rând
închide ochii, ți-au zis
pune-ți o dorință
00199
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Miruna Pîslar
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 101
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 16
- Actualizat
Cum sa citezi
Miruna Pîslar. “aniversare la peco.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/miruna-pislar/poezie/14191872/aniversare-la-pecoComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
