o povară gestionabilă

În opinia mea un absurd bine temperat, transformat într-un mecanism de coping. Sau realitate alternativă. Remarc, din nou, același echilibru și balans pe o graniță extrem de fragilă pe care puțini reușesc să pășeasca fără să cadă în post apocaliptic sau post umanism. Ca să fiu sincer, taietura imaginilor mi-a adus aminte, involuntar și fără nicio legătură cu stilul, ci cu vocea interioară, de Raftul cu ultimele suflări.
Oricum, pentru mine e o voce poetică bine înfiptă în timpane, o voce care deja și-a găsit locul și felul de a spune ce are de spus.
Aș spune mai multe, dar ca să fiu sincer până la capăt, astfel de texte care provoacă inteligența percepției mă cam intimidează și tot ce-mi rămâne, în lipsa arsenalului critic, e aprecierea de simplu cititor.