Miruna Gavriliu

Un măr într-o mână - un pix în cealaltă Eva și Alba ca Zăpada vă poftesc călduros Către papucii desperecheați din marmuri albe și negre - să pășiți în surdina incantațiilor pentru musonul de

Că ale tale sunt întinderile albe de hârtie - dar nu și urmele pașilor negri în labirinturi în miniaturi. Prea multe urme Graetel – nu mai găsești întoarceri Prin pădurea de firmituri de

Cum să te recunosc iubito-iubite? Eu am să port ochii atât de azurii și de larg deschiși pe dinăntru căutînd cutia neagră. Am trecut printr-un fatal accident Nu mai există supraviețuitori Nu se

De ce plâng cerurile nopțile miere? Cu ce fel de carate se masoară lacrimile picate –sau în greutate? Cum înfloresc nuferii teferi larg pe plămânii umeziți cald cu mâl si cu apă Sărată?

Sunt lungi diminețile În care îmi întind oasele pneumatice, Îmi ascut ghearele de marginea patului Până se tocesc Și îmi înghit cuminte limba despicată Până mi se opresc cuvintele Trag în

Un țipar electric - asta sunt, orb și bătrân - atunci când îți arunci culorile, una câte una, pe zidurile cetății pe care o parcurgem rotund întorcându-ne cuminți în același punct luminos

Demarăm în trombă dimineața devreme – trecem printre semne auto – Femeie roșu tigru galben inimă negru cărțile albe Oprim; coborâm Nu a avu loc nici un accident, nici o ciocnire. Pornim ca la

Peste noaptea albă cu margini aurii se semnează: femeia și cu tigrul său. Privim amândoi din tablou și din poză - tot în poză – Nici o secundă și nici o milicentimă mai departe de albul nopților

Promit să nu mai pun nimic la presat printre agendele vechi - să-ți scriu doar niște rânduri pe zdrențe albe pe care să le lansez tăcut la apă printre velele corăbiilor de hârtie, printre

Nu ar fi trebuit să mă opresc din a citi Ca să mă scriu pe mine în autobuz, la școală, pe stradă, acasă în pat, cu mărul în mână Nu ar fi trebuit să ies din camera mea Ca

Pe aici nu se trece, spunea el, cu tâmpla scursă către ea. Norii treceau în valuri și spălau desenele lui pe asfalt - castele de-o vară, prințese cu ochi dulci de rahat. Târa o plasă el, o

Un motan negru pe sobă își toarce timpul - ce altceva ar putea face decât să îngâne pe limba lui freamătul clepsidrei în care îți torni nisipul ca pe-o maree pe care o împingi de sus, agale

Sub coala albă, dacă întind o mână găsesc aceleași nimicuri aceleași flori de carne sublimată roză aliniate ordonat pe un perete către care Dumnezeu întoarce capul după ce a mai meșterit

Zilele astea am să-ți vorbesc într-o limbă pe care n-o știi Să te uiți la cuvintele mele ca printre cioburile unui geam spart de o minge în joacă La momentele care nu se suprapun Ciudat cât

Dacă închid ochii și merg înapoi cineva îmi deschide ferestrele una câte una, ca să respir o dată și încă o dată, până învăț din nou cum e să schimbi ceva invizibil cu altceva invizibil.

Hi, Ms. Pandora We have just opened your box And we\'ve seen what nice little presents you\'ve brought us. How very kind of you! Oh, do come in, please We were chatting about the usual stuff

Există alchimie mai simplă decât ploaia de aur? Un lucru împărțit la mii de mulțimi în neștire – Și sunetul atunci cum se divide? Din armonii prelungi în clape diferite? Și mirosul? Din cameră

Sub pleoapa ferestrei bate un alt anotimp întâmpinat în sărbători de cealaltă parte a lumii Aceeași vreme, sub o singură poartă, cuiva îi miroase a frig și a lupi urlând în pustiu și altuia a

What am I to you? - A black-and-white pokemon pinned on a canvas, a fluffy explorer roaming the interstellar space, a drop-dead hag, but not yet in her bloom Yet no harm’s done And nothing’s

I won’t apologize for this beat I’m wearing like a white-and-blue flag on my sleeve - a snake pounding its tail against the sand along its long way to the first avenue I may never get my sharp

Din când în când, cu strictețea unui ceas de la masa de șah a nebunilor mă opresc să mai scriu unei necunoscute care mi-a trecut prin dreapta geamului cu un ochi auriu de sticlă, cu un ochi

Nu îmi mai pipăiți sufletul - nu are buzunare, nu are fante de ascuns sertărașe, dosare, organe sexuale - e neted și alb, ca trunchiul unui copac detunat ca fața aspră a lunii pe cerul ghețurilor

În seara asta am lecție de șofat din nou E greu - cu atâția cai putere prin vene cordul ambalat la maxim cu Dumnezeu țipând în dreapta - și mai ales dacă încurc pedalele de frână și de

Poveștile n-au niciodata început sau sfârșit Se furișează Pe neștiute ca să înlocuiască Și soarele și luna Și măruntaiele. Ferice de cei îmbălsămați, Pot atât de ușor uita să mai