Poezie

Prima arcană

1 min lectură·9 iunie 2010

Mediu

Un țipar electric -

asta sunt, orb și bătrân -

atunci când îți arunci culorile, una câte una,

pe zidurile cetății pe care o parcurgem rotund

întorcându-ne cuminți în același punct luminos

ca și cum soarele și-ar clăti mâinile

în același ochi de apă încălzit peste zi,

născut din nisip și din coasta unei balene

Un singur fir de păr dacă m-aș încumeta să ating

pielea mi-ar face o glumă

și s-ar întinde ca un balon roz

sau ar începe să se joace de-a Jackson Pollock

și fibrele mi s-ar deforma în șotroane fierbinți -

aruncă piatra

și vezi care e casa ta

dintre crenelurile ce se înalță în nouă ceruri,

din mijlocul unui bloc neterminat de granit,

împletite-ntre limbi ce stau să se nască sau așteaptă să moară.

Seara îmi scot caleidoscopul făcut din numele tău

prin care mă uit pierdută ca într-un crepuscul hipnotic

- înainte de a mă întreba iar și iar

cum aș putea eu, om păgân,

să las madona cu ochii de alge încă unduind

pe mâinile unui creștin?

002.082

Miruna Gavriliu. “Prima arcană.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/miruna-gavriliu/poezie/13943897/prima-arcana

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.