Miruna Gavaz

M-acopăr cu pături și corturi nervoase corturi cu nervi și mușchi sunt oameni, au prins viață, le-am dat; oameni însângerați plăpumi perne pălării mă-ngrop mă-nțep cu

Am sinuzită în păr și amigdale umflate Mă uit pe pereți, deși este noapte.. ............. Este zi și e soare, iar pe blocul de vis-a-vis, zăpada stă ca un iepure crunt și obscen pe

Volare ohoh cantare ohohohoh Bolnavă mă vând plâng și cânt Felice felie de vânt Bai latupelpalegria macarena E tupel tupagal alegriai coza buena Bai latupelpalegria macarena Eeeeee

Iar am uitat că pot să fac orice. Și că nu-există limite în ce-am a scrie. Când unu, do, trei, A și rimele-mi sunt prea puține, pot să m-opresc în virgule, Că poate tu nu știi să-mi

Ceva ușor, ca o fărâmă de Colibri se trezește undeva în peștera de tine. Cască. Dar deloc de dor sau de rușine, îi este bine bine, plăcut plăcut placentă și vast și cald ca pâine,

luni dacă ai fi plictisitor, ziceai cel mai plictisitor om de pe pământ ce-ai face? Aș fi atât de plictisitor încât n-aș știi ce să răspund dacă cineva m-ar întreba ce-aș face dacă

Când din scalp se răsucește lung în sus ca un șurub rar vreobeleauncoșceva - beleaua mi-o imaginez ca pe-un papagal cu coloriș explodat - îmi scot din fantezie

mă născocesc ca-ntr-o poveste mă inventez să mă iubesc mă uit și mir că mai exist sunt mut și stau ca un soldat deschis pe marginea patului la marginea bărbatului ca un țepus marcat de timp cu

într-o zi ca asta minunată e normal să vreau ca sora mea să moară deșurubată pe trotuar și detronată-n locu-n care omuleți cretini de cretă îmi rânjesc și rămășițe de șotron

Lenea este-o gravă boală. Nu prea pot și nu prea știu Nu prea vreau, nu știu să scriu Chiar n-am chef să merg la școală. Lenea nu-i o noutate. Nu prea știu și nu prea pot

cânt plastic cu gură de plastic și bulele de aer sunt galben neon am gură de plastic galbenă cu contur albastru sunt plastic am o rochiță galbenă cu balconete și părul roz îmi place să-l văd în

Dimineața asta mă decojește ușor ușor de umeri, de trecut... nemachiată toată goală regăsesc, sărut în oglindă mă doboară răsăritul galben ars scrâșnesc mai simpatic așa defăimată

Nu se lăsa gern prins în fotografii zicea că nu e el, el e în lume cu carne din carne pe carne și-atât. să se uite așa, nu îl credeam în stare cu ochi adânc, de animal în halul

O ființă și ceva, nu știu ce ești, mi-ar fi plăcut să fii român, din București sau din Constanța, ca și mine, dar ești din Dresda; și îmi vorbești cu prea multe consoane-n sărutări

Înger, Fledermaus, spune-mi, Ești peștele mort și magic din lac? Ești prințesă cu tocuri înalte Innotand pe Kanalratte? Ești ce-a visat Frieda heut' Nacht? Ești fantasma ce vreau să fi

Nu știu cum să spun nu știu cum să zic, Pescăruși albaștrii care încă țipă Un cap dureros,inimă și pleoape Negre și de piatră, blocuri cu etaje De când m-am născut mi-a plăcut să mor De când

Am dat cu ochii-ntr-un câine: Frumos jegos arțăgos verde I-am mieunat în ureche un înger. M-a luat să zburăm peste păduri, lacuri, orașe și am văzut broaște, gunoi, pietricele, săpun

Se-ondulează-n concept, sus de tot pe teorie, atârnată de-o voce de-o frecvență de o transcendență transparentă, care-i vine ca idei de apă din față, cu o consistență ca de geam

Se scarpină urbanul de individualiști ca câinele de purici își răsucește șuvița portocalie peste ochelarii rotunzi și se întreabă dacă-i de bine e de bine, frate? Arta și-o

Acum acum, lasă-mă să lipesc ziare pe frunțile lumii; să știe fiecare, mii și mii, că am gonit prin tine ca un ca un cal o groază de hectare și-un kilogram de sureal. Tăiam

Camilla se uita la mine cum mă-ntindeam și crăcănam pe canapea "da' ce ai dragă, nu ți-e bine?" Eu nu ziceam nimic și mă foiam "Măi fato zi-mi doar: dormi, visezi, ai vreo