Miron Manega

Nu inteleg de ce nu inregistreaza. Textul lipsa este: \"condamnat să-mi plătească suma de șase zeci mii lei (60.000) drept daune ce mi-a fost cauzat prin faptul că a editat și pus în vânzare cărți ale defunctului meu frate, a căror proprietate literară este a subsemnatului (…) cer dobândă, cheltuieli de judecată și timbre etc”.

Intr-adevar, lipseste ceva. In textul postat era si continuarea: ... ”.
E o problema pe care am incercat s-o rezolv, dar n-am putut. Observatia e judicioasa, dar n-am ce face.

Felicitari pentru inrolare. Si pentru performanta audientei. Cand vei depasi \"patruzeci de kilograme de lună plină\", cu ochiul cel mare vei accepta, probabil, ca Fericirea e implacabila ca Moartea. Nu poate fi invinsa. Nu te intreaba cand vine si nu afli ca a fost decat dupa ce a plecat. \"Am invins! a strigat si soldatul de la Marathon, in timp ce murea. La mai multe!

Am scris eronat initialele lui Mircea Florin Sandru. MFS, desigur, regret sincer.

Ar trebui sa fiu onorat, dar sunt. Bine ca, macar, mi-ati apreciat calitatile de versificator, domnule MFL. Sunt convins ca pana la acest nivel se ridica stacheta dumneavoastra de competenta si de rezonanta. Cat priveste argumentatia la judecata de valoare, este odioasa, pentru ca induce un fel de prezumtie de vinovatie tipic stalinista. Adica daca sunt schiop, trebuie sa fiu neaparat si surd. Intrebare: daca mi-as castiga existenta ca gunoier, de exemplu, n-as mai avea acces la poezie? Cu alte cuvinte, ce legatura are faptul ca am gestionat (nu girat!) rubrica \"Si eu stiu sa scriu\" de la \"7 Plus\", pe vremea cand se numea \"National\", cu valoarea sau non-valoarea poeziei mele? Dar daca tot ati adus vorba, fac un efort sa va explic un lucru foarte simplu. Rubrica dispretuita de dumneavoastra oferea acces la pagina tuturor, contra plata unui abonament pe o luna. Unii dintre cei publicati aveau talent si stiti foarte bine acest lucru. Acei oameni isi plateau accesul la pagina abonandu-se la ziar. Nu se rusinau sa apara alaturi de veleitari sau impostori. Credeau, ca si mine, in puterea creatiei de a se face auzita in vacarm. Conditia era sa fii prezent. Nu poti castiga o cursa daca nu participi la ea. Aceasta posibilitate de a fi prezent le-am oferit-o eu, pe spatiul acelei rubrici, asumandu-mi riscul de a fi catalogat drept vulgarizator al creatiei. Unii mi-au spus ca fac dumping cu poezie. Dumneavoastra v-ati asumat vreodata o asemenea misiune si un asemenea risc, domnule MFS? De pe ce platforma intelectuala incriminati un asemenea demers? Pe de alta parte, realizati ca va aflati in plina impostura? Sunteti membru al Uniunii Scriitorilor, de ce trageti cu ochiul la masa noastra? Nu va stanjeneste prezenta atator veleitari? Sau vreti sa stati in capul mesei? Din cate stiu, locul e ocupat.
Revenind la poezia mea, pe care atat de pertinent si de nuantat ati comentat-o, nu am nimic de spus in apararea ei, caci e majora si vaccinata. Poate doar atat: cand un om, fie el si MSF, nu intelege ceva, nu intotdeauna e de vina acel ceva.

Silistene, Silistene, imi pare bine ca ne-am intalnit in aceasta statie. Eram prin lume, da\' nu m-ai vazut ca eram imbracat in hainele lumii (iti recomand aceasta tehnica de incognito) si tineam ranile in vesta. Bricolez catedrale din bete de chibrit, ca e criza de materie prima. Multumesc pentru decoratie

Frumos! Totusi, pentru justetea constructiei, adauga un \"mai\" inainte de \"apartineau\". Pentru ca toate locurile in care te-a cautat el erau cele in care erai sau fusesesi tu. Si inlocuieste \"pierdusei\" cu \"pierdusesi\". E mai bine. Text imbibat de durere, contagios.

Toate acestea le facusem deja. In privinta sugestiei de a modifica versul, nu se poate, pentru ca e sonet. Numarul de silabe nu poate fi modificat decat daca refac toata poezia.

\"Poezia\" si \"Povestea zapezii\" sunt atit de diferite incat e aproape imposibil sa le compari. E ca si cand ai compara culoarea cu gustul. \"Poezia\" are 14 silabe, \"Povestea zapezii\" are 72 de versuri. \"Poezia\" a fost scrisa in cinci ani, \"Povestea zapezii\" a fost scrisa intr-o noapte. \"Poezia\" ii face sa vibreze numai pe initiati, \"Povestea zapezii\" poate fi receptata si de copii. Si de aici se naste intrebarea: ce este Poezia? Autosatisfactie, masturbare spirituala, sau sacrificiu perpetuu, responsabilitate ontologica de a transmite un mesaj primit prin revelatie? Am invatat de la flori o lectie fundamentala: ele, florile, nu fac discriminari cand isi ofera parfumul si frumusetea. Nu sunt criptice in transmiterea mesajului lor magnific, chiar daca procesul biologic de transformare in expresie este foarte complicat. Poetul nu e decat un intermediar, singurul si marele lui merit fiind acela de a se raporta corect la misiunea care i-a fost incredintata. Restul vine de la sine, prin restrictii, dureri inabusite, constringeri de tot felul, pe care el le va transforma in poezie, daca e poet. Daca nu, nu. \"E ca si cand/ in loc sa mori/ ar incepe deodata sa ninga\".
P.S. Nu cred ca ai citit \"Povestea zapezii\", Cristiana. Ti s-a parut doar ca ai citit-o.

Marina, Marina, n-ai inteles nimic. Nu ma suspectezi deloc de sinceritate? Incerci sa psihanalizezi ceva ce e dincolo de evaluarile lui Freud. Si chiar de-ar fi asa, important e ce face stridia cu nisipul care o tulbura. Pentru ca nu tot nisipul se face perla si nu orice scoica e stridie. Vezi ca textul are mai multe straturi de emisie si e un bun prilej pentru mine de a observa cum gandesc ceilalti, atunci cand le pui in fata un exemplu de viata. Iar procesul de intentie pe care mi-l faci ilustreaza deplina ta necunoastere in privinta oamenilor. Parerea mea e ca ar trebui sa te rusinezi de felul in care ma judeci, pentru ca eu stiu ca n-am baut, chiar daca tot site-ul mi-ar spune ca sunt beat. Citeste textul anterior acestui eseu si vei afla cu siguranta mai multe despre mine. Sau \"Faradelege a lacrimii prelungind un amurg\", sau \"Dintr-o psaltire\", sau \"Aduna-mi, mama, umbra\", sau \"Recviem pentru mine insumi\" sau, mai ales, \"Spre o noua pierzare\". Toate acestea ma reprezinta asa cum sunt si cum mi-am trait viata. La vedere, adica, pentru ca atat scrisul, cat si faptele mele s-au petrecut cu martori. Textul de fata e o provocare la reflectie si poate o experienta traita, dar in mod sigur nu un fapt cristalizat in creatie. As mai spune ca un lucru pe care il vedem poate fi gandit frumos sau urat, in functie de cum ne-a format sau ne-a deformat viata pe fiecare, asa cum in spectacolul nasterii unii vad doar scurgerea sangelui, altii triumful vietii. In alta ordine de idei,varsta mea nu e un secret, pentru ca mi-am prezentat biografia pe pagina mea, nu e nevoie s-o deduci din fotografie.

Toate cele expuse de tine imi sunt familiare. Civilizatia japoneza, extrem-orientala in general, este fundamental diferita de cea europeana. Ei au, de pilda, scriere sintetica, pe verticala, noi avem scriere analitica, pe orizontala, ei scriu cu pictograme, noi cu litere etc, ceea ce are corespondente in intregul lor sistem de valori. De aceea este extraordinar de greu sa scrii, european fiind, haiku-uri. Acest gen de poezie cu forma fixa poate fi implantat, dupa parerea mea, in cultura europeana doar prin folosirea analogiilor prozodice si a putinelor elemente comune, respectiv putinatatea cuvintelor ( care merge pina aproape de comunicarea nonverbala) si structura obligatorie 5-7-5. Noi nu putem fi japonezi nici atunci cand scriem haiku, tot europeni suntem, iar mesajul transmis este al unui european. Dar, in esenta, haiku-ul exprima o... esenta. Ceea ce am si incercat sa fac si eu, in putinele haiku-uri la care m-am incumetat de-a lungul anilor. Pe scurt, incercarile acestea sunt, unele, poeme scurte, asa cum ai numit tu poemul de fata, iar altele chiar haiku-uri, in sensul in care m-am exprimat mai sus. Si inca ceva: pentru mine haiku-ul seamana cu Sakura, florea de cires japoneza, care nu face fruct. Am incercat sa inteleg veneratia pe care o acorda japonezii aceastei floare si sa ma raportez, prin analogie, la acest cult emblematic pentru intreaga lor cultura si civilizatie. Nu stiu daca am reusit, dar am incercat. Iti multumesc pentru interesul acordat textelor mele si pentru respectul cu care te apropii de actul artistic.

Pentru Paul Bogdan: nu este criza unei generatii, este privilegiul unui individ. Sau, in orice caz, asa m-am straduit sa pun problema. Si de ce l-ai scuza? Ca e fericit? Ca e vinovat? Iar femeii june ce sa-i permitem? Sa-l faca fericit? Sa-i toace banii? Ce-ai inteles?

Pentru Ioana Matei: e o tema de gandire.

Mi-am adus aminte, Elia. Am citit \"Calutul mov\" inainte de a scrie sub versuri numele Silviei. \"Calutul mov\" mi-a luat mintile. E doar o explicatie, nu o scuza.

Din pacate, acum nu se mai poate face nimic, ziarul e deja tiparit. Dar, cu toata nedreptatea pe care am facut-o amandurora, exista si un castig. Incurcatura va atrage mai mult atentia asupra voastra si, implicit asupra site-ului. Care, iata, a devenit subiect de discutie pe un alt teritoriu public. Ceea ce nu e neaparat o consolare pentru cel ranit, recunosc. E doar o consecinta. Ca si faptul ca eu voi plati, oricum, pentru acest qui pro quo nefericit.

Eu sunt autorul acestei greseli impardonabile. Nu-mi dau seama cum s-a produs suprapunerea de nume, pentru ca Radu mi-a trimis corect si poeziile si numele, si poza (care n-a mai intrat). Cred ca am citit ceva de Elia Ghinescu inainte de a trimite textul prin e-mail si am ramas cu numele ei lipit pe memorie. Nu a fost vreo rautatesau vreo diversiune si nu cunosc personal pe niciuna dintre ele. Castigatoarea a fost intr-adevar Silvia Caloianu. Iarta-ma, Silvia, daca poti

Poemul meu curge prin sangele tau. Avem aceeasi grupa sangvina, de donatori si primitori universali. Iti multumesc ca m-ai primit, iti multumesc ca am inflorit in versurile tale. Ma simt ca o semnatura cu 17 litere sub fotografia ta incredibila.

Scrisesem gresit \"petarde\" in loc de \"grenade\". Am corectat. Intentia a fost de a accentua antifraza din versul anterior. Dar de la intentie la realizare e cale lunga. Se pare ca nu mi-a reusit. Vorba lui Ungaretti: \"Intre o floare culeasa/ si alta daruita/ inefabilul neant\".

MALE SIT ar insemna FII BLESTEMAT! sau SA-TI FIE SOARTA REA! si vine din latina.

Intr-o varianta mai veche a poeziei, versul care te intristeaza era \"Au tras de mine rutele si zloata\". Mi s-a parut insa ca are mai mult relief asa. Inefebilul este mai bine pus in evidenta prin contrast cu un element concret, brutal. Durerea nu e inefabila, dar e un suport al inefabilului.