Ce frumos, ce oroare!

Prima oara cand te citesc, prima oara cand tremur in fata unei poezii. Metafore de o profunzime deosebita, rima mestesugit aleasa... Singura nelamurire este la nivelul versului \"Petarde adunate-n zori\". Nu ii vad legatura, iar apropierea petarde-garoafe-tun, nu mi se pare indicata(eventual \'petale adunate-n zori\'). Toata admiratia pentru restul poemului, insa. Nu imi ramane decat sa ma plec si umil, sa ma retrag pas-pas, adunand garoafele aruncate de cate-un visator lunatic si tarziu.

Scrisesem gresit \"petarde\" in loc de \"grenade\". Am corectat. Intentia a fost de a accentua antifraza din versul anterior. Dar de la intentie la realizare e cale lunga. Se pare ca nu mi-a reusit. Vorba lui Ungaretti: \"Intre o floare culeasa/ si alta daruita/ inefabilul neant\".

Am senzatia unui fragment din Umberto Eco. Nu stiu de ce...
Pare un amestec de esoterism cu realitate ( daca o exista asa o combinatie ). Oricum am ramas impresionat...

Ce oroare si apoi ce frumos si apoi ce nedreapta si neputincioasa tristete!

Nebunul aruncand garoafe spre inchisori. Imi place sa vizualizez asta... macar asta, intrucat nimeni nu poate avea acces la visele lui... cu toate ca stim cat de frumoase sunt. Mai bine grenade decat petrade, treaba sa fie bine facuta. Sub luna salba, omizile simt mancarimea aripilor aflate in stare de proiect. In Teba, Jocasta rasfoieste cartea cu nume pentru nou nascuti... Oedipus suna bine. Randurile se strang cate patru, se despart cate cinci. Totul curge, nu calcam niciodata in apa aceluiasi rau.


Destul de lung-a fost absența
Și dor mi-a fost de multe ori
De pașii versului ușori
În care s-a-ncuibat sapiența

Dar ce frumos a curs cadența!

Adevarata poezie trezeste suflete... Si iata ce suflete minunate se deschid!