Poezie
Povestea zapezii
3 min lectură·
Mediu
Era o țară-n care nu ningea...
Cu oameni negri e povestea mea:
Atît de negre lacrimi, și de triste,
Înăbușeau în negrele batiste
Încît, odată, un străin le-a zis
(Avea străinu,-n brațe, un cais)
C-ar fi de-ajuns o lacrimă de-a lor
Să piară și cais, și călător!
Ei l-au privit cu ochiul stins si tîmp,
Dar cum strîngeau tăciunii de pe cîmp
Și timp n-aveau de vorbe - au tacut.
Și dus a fost străinul cel limbut.
A mai trecut o noapte și ceva.
Și-n țara asta-n care nu ningea
Nici barem printre gînduri,uneori,
Veni pe lume un copil din flori...
Era frumos copilul, ca un vis
De nimeni povestit, de nimeni scris,
Și-atît de blînd, încît ți se părea
Că ochii lui imenși, de peruzea,
Te vindecau de triste și de negre.
Iar mai tîrziu, cînd mîinile-i alegre
Și-au înțeles menirea și norocul
Dezmeticind în colburi negre - jocul,
Cercat-au el și frigul, și arsura,
Și mîngîierea ierbilor, și zgura,
Veșmîntul trist pe trupul de vestală,
Pizmașul mărăcine sub petală,
Tăișul, lanțul, rugul și cenușa,
Și fulgul inefabil, și cătușa...
Atît trudit-au gîndul lui să știe
Ce-i stins în rod, ce-i rodnic în pustie
Și-atît de tainic le-a deprins orîndul
Că se-mbunau stihiile, urmîndu-l...
Cum a crescut copilul, nu v-aș spune,
Ar fi un cîntec negru - de tăciune!
În zariștea posacă și puțină
El n-avea loc de propria lumină,
Că-l urmăreau cu ură fără margini
Locuitorii negrelor paragini
Să-i interzică miinile și visul
Care trezeau în amintiri caisul
Vestit cîndva de un străin limbut...
Cerneau lumini în visul lui tăcut
Peste pămintul părăsit de iezi;
Lumini cu nume palid, de zăpezi.
Și visul lui era o piază-rea
În țara-n care nimeni nu visa,
Căci mulți l-au ascultat. Și l-au crezut.
Și dorul de zăpezi de la-nceput
Mocnea acum ascuns pe sub cenuși.
Și paznici negri se-nmulțeau la uși
Cu jbilțuri groase încercînd să prindă,
În lațul lor, vreun murmur de colindă...
Dar cum, de la un timp, îi urmărea
În truda lor, o pasăre de nea
Și de nesomn zăreau lunateci iezi,
L-au prins pe visătorul de zăpezi
Și l-au legat, departe de lumină,
Cu lanțuri grele, într-o fosta mină.
L-au judecat apoi, grăbit, în taină,
L-au condamnat să nu mai poarte haină,
Să n-aibă drept la adăpost ori mas,
La bună ziua sau la bun-rămas,
La somnul cel obștesc, ori la vreun pat,
Să poarte veșnic lesă cu stigmat,
Să fie ars de viu pe metereze
Vreun vis de va-ndrăzni să mai viseze...
Lăsat să fie-n plata nimănui
Cînd s-o dezice de zăpada lui!
Iar cînd la temniță s-au dus să-l vadă
Găsit-au doar o mînă de zăpadă.
045.788
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Miron Manega
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 441
- Citire
- 3 min
- Versuri
- 72
- Actualizat
Cum sa citezi
Miron Manega. “Povestea zapezii.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/miron-manega-0010364/poezie/95102/povestea-zapeziiComentarii (4)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
PMDupă ce am citi \"Poezie\" am venit aici!
Aceasta este o baladă, are prozodia unei balade! al cărui autor îl știm! Ai făcut foarte bine că ai scris și \"Poezie\".
Aceasta este o baladă, are prozodia unei balade! al cărui autor îl știm! Ai făcut foarte bine că ai scris și \"Poezie\".
0
DSam citit undeva o poveste despre un barbat care a spus cam asa: eu iau pe spatele meu sacul vostru cu semnele voastre bune si nebune, ca voi sa va puteti continua drumul..
si noi ca pasind pe drum, fiecare dupa puteri si nevoi, sa intelegem ca nu drumul in sine e miracolul, ci calatoria, faptul ca te afli pe un drum.
Zapada Alba astampara obsesiile noastre de perfectiune...
Ne cuminteste..
si noi ca pasind pe drum, fiecare dupa puteri si nevoi, sa intelegem ca nu drumul in sine e miracolul, ci calatoria, faptul ca te afli pe un drum.
Zapada Alba astampara obsesiile noastre de perfectiune...
Ne cuminteste..
0
VMAcest poem stralumineaza taramul cuvantului care ocroteste si deplange, consolator. Poem de larga respiratie, piatra pretioasa a literaturii contemporane.Bucurie si pace!
0
C.Banu